Acasă Actualitate Gest al Consiliului Judeţean Olt. Produsele din Programul „Laptele și cornul” merg...

Gest al Consiliului Judeţean Olt. Produsele din Programul „Laptele și cornul” merg la categorii speciale de oameni

133

Joi, 20 august a.c., în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Olt, s-a aprobat proiectul prin care produsele contractate din Programul pentru Școli „Laptele și Cornul”, care nu au mai ajuns la elevii olteni, să ajungă în centrele de ocrotire din cadrul DGASPC Olt, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, la Spitalul de Psihiatrie Schitu, dar și la beneficiarii de ajutor social din comunele județului.

„Am redistribuit aceste produse, laptele și cornul, către Spitalul Slatina, Spitalul de Psihiatrie Schitu, către Direcția Copilului, diferența fiind data către toate UAT-urile, pentru a ajunge la beneficiarii Legii 416, care au venituri minime. Vorbim de produse care sunt în termen de garanție și tocmai de aceea ședința a fost de îndată. În baza normele care au apărut acum două zile să le putem distribui, ca ele să nu expire. Sunt toate produsele care au fost contractate, erau cu etichetă pentru a nu fi vândute că făceau parte din Program. Sunt în regulă, le-am achiziționat și le redistribuim. Azi am luat această decizie”, a declarat preşedintele CJ. Olt, Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.