Acasă Actualitate ANUNȚ important de la Compania de Apă Olt

ANUNȚ important de la Compania de Apă Olt

191

A fost semnat Contractul de Lucrări „Extinderea rețelelor de apă uzată pentru aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa”

Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM)
Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune, care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în Romania, în perioada 2014-2020.
POIM se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale.
SC COMPANIA DE APĂ OLT SA beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin POIM pentru perioada 2014 – 2020, pentru implementarea Proiectului cod SMIS – 133612 „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”, în baza Contractului de finanţare nr. 279/ 19.11.2019. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.147.116.622,49 lei fără TVA.
Unul dintre cele 26 contracte de lucrari din cadrul proiectului, respectiv CL 17 „Extinderea rețelelor de apă uzată pentru aglomerarea Piatra-Olt – Găneasa” a fost semnat în data de 06.05.2020.
Contractul de lucrari CL 17 a fost atribuit în urma unei licitaţii publice deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu, Asocierii S.C. WAGRAMER TERMO 2000 S.R.L.- S.C. CONDOR PADURARU S.R.L. Valoarea contractului este de 26.340.010,97 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeana şi 13% constituie co-finantare naţională si 2% constituie co-finantare Buget Local. Durata de execuţie a Contractului este de 38 luni.
Prin intermediul contractului CL 17 se vor realiza urmatoarele investitii in aglomerarea Piatra-Olt – Ganeasa, dupa cum urmeaza:
• Extindere retea de canalizare menajera – 25,76 km;
• Constructie statii pompare apa uzata – 15 buc;
• Conducte de refulare noi – 7,25 km;
Obiectivul POIM în judeţul Olt se armonizează cu obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu.
I Director General: Cătălin UȘURELU I

Contact: Margarit Longin, Responsabil Relaţii Publice şi Publicitate, Unitatea de Implementare a Proiectului, S.C. Compania de Apa Olt S.A., Str. Artileriei nr. 2, cod poştal 230072, Slatina, judeţul Olt, România
Tel: 0249 431 750 Fax: 0349 401 168 Email: uip@caolt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.