Acasă Actualitate FRICA -20

FRICA -20

115
DA, am ajuns s-o văd și pe „ASTA”. Nu gândeam că vreodată voi fi pus în situația să privesc în LUMEA MARE și să constat că întreaga PLANETĂ este paralizată de FRICA zilei de AZI și mai ales a celei de MÂINE, FRICĂ ce derivă din lipsa de a cunoaște date concrete și corecte despre răspânditul COVID-19.
S-a ajuns ca miliarde de oameni să se confrunte cu NEPUTINȚA de a-și administra și controla propria VIAȚĂ, tocmai acum când credeam că am reușit si ne însușim toată înțelepciunea acestei lumi întinse, care ne înconjoară.
Mă întreb: – Te poți gândi dacă „CEVA”, la vedere sau ascuns, influențează existența lumii asupra VIEȚII fiecăruia de pe planetă? Ori „CEVA” s-a greșit?
În ambele cazuri, acest „CEVA” misterios a strecurat în sufletul fiecăruia FRICA, metodic, treptat-treptat, ba, mai mult, uneori „întreține” această FRICĂ precum FOCUL mereu „aprins”, și astfel, zi de zi, bombardați cu tot felul de informații, care mai de care, acest FOC arde și scoate „FUM”, încât mulți oameni nu mai pot să aibă „mintea” limpede.
Pe de o parte, asistăm și la o „cultivare” a FRICII, căci între altele, toată mass-media de pe mapamond ne bombardează cu un „flux” informațional continuu, care cuprinde diverse știri contradictorii puse pe seama unor specialiști de renume din lumea științifică, zvonuri care pun „CHIAR TOTUL” pe seama CORONAVIRUSULUI, presărate cu fragmente de adevăr, dar și cu exagerări, și tot așa, care conduc la menținerea, în ultima vreme (sper că va trece curând), chiar la ascensiunea unei FRICI GENERALE.
Pe de altă parte, STATISTICILE care livrează date ce priveau CARANTINA, IZOLAREA, INFECȚIILE, DECESELE, toate puse doar pe seama COVID-19, precum și „migrația” celor care se „mișcă” spre și dinspre „țările de baștină” vin să agraveze dimensiunile FRICII.
Pe internet, „DIVERȘI” lansează „MULTE” care, încet-încet, își pun amprenta asupra MORALULUI, determinându-i pe destul de mulți să creadă, printre altele, că s-ar putea să „se tragă sfori” spre a controla LUMEA.
Toate astea, și multe altele, între care pericolul unei serioase recesiuni economice mondiale, par la un moment dat pline de enigme și „neînțelesuri” și dau FIORI. S-a reușit astfel să se „așeze” în LUME o stare de îngrijorare și FRICĂ, de multă vreme necunoscute. Cred, însă, că în esența lor, sărbătorile de PAȘTE, și mai ales masa de PAȘTE, au fost la fel de savuroase ca și înainte, și prevăd că acestea vor fi un ÎNCEPUT pentru ca fiecare dintre NOI să câștigăm acest „RĂZBOI” propriu, nevăzut.
«În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. EU am biruit» (IOAN 16-30) (…) «Și iată EU cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. AMIN!» (IOAN 28-20).
De altfel, cu toții constatăm că în toată lumea, după SFINTELE PAȘTE (catolic și ortodox), sunt tot mai puternice semnele de revenire către o viață normală, de aceea ÎNDEMNUL este: – SĂ IEȘIM DIN TRANȘEELE FRICI – căci, doar, nu suntem la o răscruce de drumuri și epoci, și înarmați cu PREVENȚIE și OPTIMISM vom învinge și astfel, curând, treptat, vom reveni la normalitate.

Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.