Jandarmii români sărbătoresc 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, însă situaţia actuală face ca şi la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt nu se desfășoară activitățile caracteristice aniversării.
„Cu această ocazie, ca recunoaştere a profesionalismului manifestat pe timpul executării misiunilor la care au participat, trei ofiţeri şi doisprezece subofiţeri au fost recompensaţi cu înaintarea în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad. Desemenea, personalului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, i-au fost acordate recompense morale, după cum urmează: Mulţumiri – 20 ofiţeri şi 46 subofiţeri, Felicitări – 6 ofiţeri precum şi Citarea prin Ordin de Zi pe Unitate – 1 ofiţer, un maistru militar şi 20 subofiţeri. Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi este unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer, de 170 de ani, să îl jucăm – garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legi”, se arată într-un comunicat de presă.