Acasă Actualitate Gigel Ştirbu: „La mulți ani, Oltenia mea!”

Gigel Ştirbu: „La mulți ani, Oltenia mea!”

191

Deputatul Gigel Ştirbu este unul dintre iniţiatorii legii prin care data de 21 martie să fie declarată Ziua Olteniei. Acesta a transmis un mesaj cu ocazia acestei sărbători regionale:

„Am inițiat, în anul 2017, un proiect de lege prin care pe data de 21 martie să se celebreze Ziua Olteniei. Ziua Olteniei este sărbătorită astăzi, fiind data la care, în anul 1821, în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, acesta a intrat în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului.
Oltenia a dat României personalități a căror faimă a trecut granițele țării, oameni de stat sau de cultură cu care ne mândrim în fiecare clipă. Printre personalitățile date de această regiune se numără: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu (canonizat de Biserica Ortodoxă Română), Constantin Brâncuși, Ecaterina Teodoroiu, Generalul Gheorghe Magheru, Constantin Argetoianu, Ion Conea (întemeietorul geografiei istorice și toponimiei geografice românești), George Constantinescu (întemeietorul sonicității), Gheorghe Țițeica, Constantin S. Nicolăescu – Plopșor , Constantin Rădulescu – Motru, haiducul Iancu Jianu, Amza Pellea, Marin Sorescu, Maria Lătărețu, Gheorghe Popescu, poeții Radu Gyr și Adrian Păunescu, artistul Tudor Gheorghe, actorul Dem Rădulescu, jurnalistul Rafael Udriște și mulți, mulți alții.
Oltenii au demonstrat de-a lungul vremii faptul că sunt mari patrioți și ambițioși și sunt convins că și în această perioadă dificilă, oltenii vor arăta că sunt uniți si puternici! La mulți ani, Oltenia mea!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.