„MULTE” și CIRCUL POLITIC ce continuă de la începutul acestui an – 2020 – practicat de cele două mari partide politice, acompaniate de partidele „CARICATURI” de la 1% la maximum 5% încredere, ETERNUL CAZ CARACAL și ISTERIA CORONAVIRUSULUI și.. și.. ce au căpătat terifiante dimensiuni, m-au determinat să „reactualizez” TEMA.
Nici dacă toate „ASTEA” și MULTE ALTELE le-am pune pe seama unei CONSPIRAȚII ORGANIZATE n-am „găsi” justificări pentru modul „ALARMIST” în care TELEVIZIUNILE se „ÎNTREC” în a panica, agresa și manipula populația, în ciuda faptului că NOI, cei mulți, strigăm cu disperare după o „SCHIMBARE”.
„LOGICA” oricărei emisiuni a unui post TV constă în a fi liberă, onestă și principială, iar „MENIREA” presupune datoria de a informa corect opinia publică.
Foarte atent, timp de două săptămâni, am urmărit, spre a constata modul de „abordare” a evenimentelor naționale, cele mai importante (așa cum se pretind) șase TELEVIZIUNI din ROMÂNIA (Asupra acestor evenimente îmi conturasem „fără ură și patimă” concluzii pe care EU le „socoteam” obiective).
Din păcate, TOATE sunt „de o parte sau de alta” și pentru a-și servi „PATRONII” abundă prin „abuz și manipulare” agresivitate dusă la extrem, diversiuni grosolane care stârnesc, în mod sigur, SILA milioanelor de privitori români cinstiți.
În funcție de post, „DUȘMANII” sunt hăituiți cu URĂ CRIMINALĂ, în timp ce „PRIETENII” sunt transformați în adevărate „PERSONAJE LEGENDARE”, răspunzând astfel indicațiilor liderilor politici; Din nefericire sunt privitori care cad victimă manipulării și diversiunilor.
Astfel, în ultima vreme, mai mult ca oricând, perimetrul televiziual românesc „INVOLUEAZĂ” în nemiloase răfuieli politico-justițiare. Hărțuielile, zâzaniile, „persecuțiile” și AMENINȚĂRILE NEVOALATE, construite pe cele mai faimoase acuzații fanteziste, jigniri, atacuri la persoană, cultivă cele mai aberante paradoxuri.
Dacă aș simplifica ce văd la TOATE TELEVIZIUNILE, seamănă doar a BALAMUC REGIZAT, DEBANDADĂ, promovate, pe de o parte, de „pătura” jurnalistică TV, partizană și aliniată clasei politice – divizate și ea – dar clientelar – economic, care și-a asumat un fel de „SCLAVIE AURITĂ”, iar pe de alta de o CATEGORIE de „invitați de serviciu indisponibili” permanenți, cu un minim accentuat de anvergură intelectuală, ce „defilează” seară de seară cu INCOMPETENȚĂ.
Acești „înțelepți ai neamului”, de ambele sexe, sunt tot mai lipsiți de simțul realității pentru că cel al responsabilității a dispărut de mult. În fiecare seară, toți acești INȘI, în calitate de „DELOC MODERAȚI MODERATORI”, analiști și „CANALIȘTI” patronează, la ORDIN, cele mai isterice spectacole într-o frenezie fără sens și fără o țintă reală în afară de aceea de a MANIPULA spre a provoca un URIAȘ STRES SOCIAL NAȚIONAL.
Aceleași mutre, la toate cele șase televiziuni, seară de seară, abordează în același „ALBUM” ORDONAT de SUS, într-o tandră concordie, adică mereu de acord, ca niște „slugi neînfricate” ale luptei cu ceea ce nu-i convine PATRONULUI, fie că este PRO sau CONTRA, ori AIUREA.
Urmărindu-i, chiar fără un efort prea mare, le-am identificat profilul social, moral și politic al acestor „NEICA NIMENI” care mai mult „URLĂ” cu ochii ieșiți din orbite, decât să „RAȚIONEZE”, temându-se de lege și într-un climat dominat de lege.
În toate aparițiile, aceștia au rolul de „HĂRȚUITORI VOLUBILI” pentru care nu contează nici regulile, nici normele de bun-simț, ci doar REPLICA DE „RUPE GURA”, ghinionul libertatea de a jigni fără pic de decență și bosumflându-se atunci când nu „le iese pasența”. Ba, mai mult, atunci încep să dăscălească, să țină discursuri „educative”, crezându-se un fel de pedagogi trimiși să „civilizeze” poporul care „nu înțelege”.
Și, uite așa, BRAVELE TELEVIZIUNI fac mai mult ZGOMOTE, umblă după audiență spre a-l gâdila pe PATRON, ajungând însă doar FABRICI DE VORBE GOALE, ce exprimă, de fapt, „CRIZA DE CONCEPTE, IDEI ȘI CHIAR OAMENI”.
ACTUALITATEA, pentru aceste TELEVIZIUNI, se reduce doar la SUBIECTE prin care să manipuleze și să prostească milioane de oameni, transformându-i în VICTIME NAIVE, care cred că așa află „REALITATEA”, dar, de fapt, se produce un RĂU FOARTE MARE – DEPENDENȚA DE TV, sau zăcutul în fața televizorului. În acest fel, TELEVIZIUNILE ROMÂNEȘTI „au trecut” pe ultimul loc INTERESUL NAȚIONAL, fără să le intereseze cum este „gestionată” ROMÂNIA, în schimb ne otrăvesc în permanență cu IPOCRIZIE, PROSTIE, PUPĂTURI, GHIONTURI, CARAGHIOSLÂCURI și TRIVIALITĂȚI presărate cu episoade „picante”.
Mai concret, TELEVIZIUNILE manipulează uneori prin „agresiuni” afectând profund societatea și civilizația, reușind performanța care se cheamă IMBECIALIZAREA PRIN TELEVIZIUNE, astfel că în scurt timp vom asista la răsturnarea totală a valorilor tradiționale și anularea capacităților normale sănătoase.
Tot mai mult se încearcă să se transmită mesaje dezaxate, care conduc, de fapt, la scăderea îngrijorătoare a potențialului intelectual al noilor generații care „se hrănesc” mai mult din programele TV decât din „lectura cărților”. Se rostesc în fiecare seară TONE DE VORBE cu prea puțină acoperire în fapte, și care, inundând spațiul public, i-au făcut pe oameni să se certe, să se împartă în tabere PRO și CONTRA, încurajând un fel de AGRESIUNE SOCIALĂ.
Din păcate tot mai mulți oameni privesc la TELEVIZOR, înhalând o cantitate tot mai mare de „OTRAVĂ PUBLICĂ” provocând adevărate RĂNI, care se vor cicatriza greu, mai ales pe fondul unor probleme economice și sociale tot mai grave cu care ne confruntăm.
Despre moderatori și moderatoare nu putem spune decât că, seară de seară, ATACĂ la „ORDIN și COMANDĂ”, când burzuluiți gogonați și caraghioși, când NĂRĂVAȘI, GURALIVI și PROST CRESCUȚI și „RĂI DE GURĂ”. Alteori, fie melancolici, fie inocenți, dar cu INVITAȚI, unii mai candizi, alții mai LICHELUȚE, alții RĂI și PROȘTI, trec la cotonogeala celor care sunt pe lista dată de PATRON, atingând ÎNALTE COTE de reflexiune metafizică.
Și, tot așa, transformă „SITUAȚIUNEA” în polemică partizană, stimulează ȚIPETE, MANIPULEAZĂ GEMETE pentru a le traforma în URLETE, provoacă CEARTĂ, „TRAS DE URECHI” și asigură DEGRINGOLADA, crezând că în acest fel emisiunea e credibilă.
În sfârșit, acești „gazetari” de televiziune, în ultima vreme, conduși de un simptom de PROASTĂ CREȘTERE, cu discrete fibre de PARANOIA, prestează la ore fixe, zi de zi, cu „LĂCOMIE” și NESIMȚIRE, aceleași TEME care le ARD MOCNIT în CREIER, cu aceleași opinii, opțiuni politice, aceeași RETORICĂ ce, în final, în cel mai bun caz, „PLICTISESC”.
Oricum, TELEVIZIUNILE ROMÂNEȘTI au „reușit” performanța de INVOLUȚIE de a face zi de zi și ceas de ceas „CIRC” încadrat în limitele PROSTULUI GUST, bătând CÂMPII, făcându-și de cap, fără OPRELIȘTI și SCRUPULE.
Astfel, am ajuns să nu mai pot suporta când văd că TOATE TELEVIZIUNILE sunt SUBORDONATE POLITIC sau unor INDIVIZI CONDUȘI DE EXCESE și că diferența între „CE SE CADE” și ”CE NU SE CADE” este ANULATĂ.
Totodată, mă tem că se vor accentua motivele de vrajbă politică, că se va prelungi CRIZA POLITICĂ și că vom asista la blocaje și COMPROMISURI MURDARE.
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt