Acasă Actualitate COVID-19. Spitalului Județean de Urgență Slatina – măsuri de ultimă oră

COVID-19. Spitalului Județean de Urgență Slatina – măsuri de ultimă oră

166

Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, anunţă măsuri de ultimă oră, luate de instituţia medicală:
„Începând din data de 09.03.2020, ora 07:00, se instituie măsuri de interzicere a accesului în SJU Slatina pentru aparținători, vizitatori și alte persoane în afară de personalul angajat al unității noastre.
Începând cu data de 09.03.2020, ora 07:00, se suspendă accesul în unitatea noastră a elevilor școlilor postliceale sanitare aflați în practică.
SJU Slatina și firma care asigură serviciul de pază au înființat 15 posturi de pază, care să poată controla căile de acces în SJU Slatina.
La nivelul căilor de acces în spital, s-au afișat materiale informative cu aceste decizii.
SJU Slatina pune la dispoziția publicului numerele telefonice din centrala spitalului, la care aparținătorii pot apela pentru a fi dirijați către secții, în vederea obținerii de date privind starea de sănătate a pacienților internați, în condițiile respectării normelor referitoare la accesul datelor cu caracter personal. Pentru pacienții din Terapie Intensivă se vor oferi date în intervalul 12:30 – 13:30, respectiv 19:30 – 20:30.
Măsurile de mai sus sunt aplicabile până la data de 31.03.2020, iar în funcție de evoluția situației la nivel național, SJU Slatina va comunica în mod operativ orice modificări sau adăugiri, care se vor impune.
Numerele de telefon din centrala spitalului, la care se pot oferi detalii privind pacienții internați, sunt: 0249/431.703, respectiv 0249/436.129.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.