28 de percheziţii au fost efectuate în dimineaţa zilei de miercuri, 26 februarie a.c., în 16 judeţe, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cu sprijinul colegilor din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și al polițiștilor de investigare a criminalității economice din țară. Printre judeţele vizate s-a aflat şi Oltului. Percheziţiile au loc în contextul unei societăţi comerciale, care, în în perioada 2013-2016, nu ar fi înregistrat în evidența contabilă toate livrările către beneficiari, în suma de peste 10.796.000 de lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului către bugetul de stat.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2013-2016, o societate comercială nu ar fi înregistrat în evidența contabilă toate livrările către beneficiari, în suma de peste 10.796.000 de lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului către bugetul de stat.
De asemenea, reprezentanții societății respective ar fi declarat achiziții în valoare de aproximativ 69.000.000 de lei, care nu ar fi fost recunoscute de societățile partenere, denaturând astfel baza impozabilă, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale.
Activitățile beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.”, se arată în buletinul de presă.