Am două săptămâni în care merg în fiecare clasă, iau un marker și scriu mare această întrebare pe tablă. „Ce este Dragostea?”
Copiii, parcă treziți dintr-o dată la viață, că într-un final școala românească le dă voie să creeze, își iau telefoanele, deschid aplicația „notițe” și încep a scrie într-o liniște aparte. Se aude doar zgomotul pantofilor mei când trec printre rânduri și îi privesc cum tastează litere care formează cuvinte, propoziții, fraze și texte care parcă nu se mai termină. Planul, ca în fiecare an este ca împreună cu colega mea de matematică și doamna director să îi învățăm să iubească.
Am strâns momentan câteva sute de pagini și tot citind din viitoarea carte descopăr o problemă. Nu este doar a lor, ci este a noastră, a tuturor.
Iubim niște coperți!
Mulți vorbesc despre o frumoasă poveste de dragoste ( la 14, 15, 16, 17, 18 ani) care începe ca în romane și se termină ca în filmele de groază. Vă regăsiți? Nu știu dacă să râd sau dacă să plâng!
„A fost cel mai frumos băiat pe care l-am văzut la acel majorat! A dansat cu mine toată noaptea și ne-am simțit foarte bine chiar am simțit că este special / Mi-am dat seama că este un nemernic care doar m-a mințit și care avea alte planuri, pentru el dragostea nu există!” sau „Mi-a fost greu să o invit în oraș, ea nu este ca celelalte, ea este diferită și zâmbește mult. M-a ținut de mână și am stat pe bancă și am vorbit câteva ore / Era exact ca celelalte, vorbea și cu alții și mereu ținea cont doar de ce spun prietenele ei, nu ce spun eu”.
Pus în fața acestor probleme trebuie cumva să răspund eu la întrebare.
Am ani în care scriu despre subiect, oamenii citesc, unii se simt, alții poate se schimbă, dar mare lucru tot nu se întâmplă. Tot pe 14 februarie este mare nebunie roz în viața noastră în care spunem „Te iubesc”, doar atunci, că în rest nu contezi, te scot în oraș doar atunci, că în rest nu contezi, mă port diferit cu tine doar atunci, etc.
Am vorbit că dragostea înseamnă jertfă, iertare și iubire și am văzut ce înseamnă să iubești ca un om. Dar oare când învățăm să nu ne mai îndrăgostim de coperți?!?
Când învățăm că dragostea este mai mult decât un corp făcut după propriile noastre idei, o situație materială potrivită șablonului care pe noi ne face să ne simțim confortabili?
Din păcate noi nu mai suntem exploratori într-o relație (să găsesc, să aflu, să descopăr, să încerc), suntem simpli cumpărători! Pentru noi trebuie să fie un hipermarket unde poți cumpăra partenerul sau partenera. „Mie îmi place să merg cu mașina ascultând muzică pop, cu geamurile deschise, către o destinație exotică, plecând dintr-un apartament făcut cu designer de interior, deci merg în acest magazin și caut la raionul x, băiatul care să aibă acest apartament, mașina care îmi place, obligatoriu bani pentru excursia exotică, îl iau și, gata, sunt în relația pe care mi-o doresc”. Doar că lucrurile nu stau așa. Dumnezeu ne-a făcut pe toți unici!!! Astfel, te trezești că relația pe care tu ți-o planifici nu merge pentru că fata x sau băiatul y nu se încadrează în niște norme puse de tine! De ce? Noi suntem atât de perfecți? Sau suntem perfectibili? Nu tinde omul spre perfecțiune chiar și în relația cu Dumnezeu? Adică încearcă, mai greșește, o ia de la capăt, acceptă unde sunt minusuri, încercată să acopere cu plusuri.
Dragostea nu trebuie să țină cont de șabloane pentru că atunci este o copie (iar copia nu are valoare)!
Uită-te la pozele cu bunicii tăi! Erau tineri, frumoși, astăzi bunica ta are riduri, ochelari mari pe nas, batic, merge greu, bunicul tău s-a dolofănit, nu prea mai aude bine și cu toate acestea se iubesc și sunt împreună. De ce? Pentru că ei nu și-au fixat șabloane: Femeia mea trebuie să arate așa! Sau bărbatul meu trebuie să arate așa!
Învățați anul acesta că dragostea este explorarea unei alte ființe pentru o viață întreagă, nu cumpărarea unui obiect de pe raftul unui magazin cu termen de valabilitate scăzut!
Asist. Univ. Drd. Teolog
Alin Bolboașă Șofaru
