Este imposibil să nu îl simți pe Mihai Eminescu în fiecare literă din ce a scris mai sus. Pare de-a dreptul un „Nostradamus” al poeziei care a reușit, printre anii ce au trecut, să rămână pururea actual. Iată astăzi, el într-adevăr este nemuritor pentru noi, dar așa cum am văzut, de la an la an, mai rece pentru generația care îl cunoaște doar de pe o bancnotă…
Oare de ce? Este atât de greu de citit? Atât de imposibil de înțeles?
Nicidecum! Mihai Eminescu definește în fiecare vers darul de preț pe care l-au pierdut oamenii – iubirea! Tot el, „poetul nepereche” simțea patriotismul prea rușinos de recunoscut de noi astăzi.
Eminescu devine din an în an mai rece! Astăzi (n.n. 15.01.2020) au fost o mână de oameni la mormântul lui să aprindă o lumânare și să pună o floare lângă Crucea celui ce strălucește. Oameni ninși de ani, cu cărțile lui de poezii în mână, oameni transfigurați atunci când la slujbă preoții cântau „Veșnica pomenire”.
Mi-l imaginez spunând : „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; Ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”. (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)
Eu asta l-am auzit astăzi spunând unei Românii pentru care Mihai Eminescu a rămas nemuritor și rece…
