10 noiembrie 2019 se anunță o duminică frumoasă de toamnă. Frumoasă cu adevărat. E lungă, și de n-ar fi fost această blestemăție de secetă, începută pe la jumătatea lui iulie, ar fi fost și mai bine pentru pâinea anului viitor. E ziua când cetățeanul acestei țări, de la care cerem atât de mult, dar căreia îi oferim atât de puțin, are dreptul să-și aleagă președintele pentru următorii cinci ani. E mai puțin pentru cine va fi președinte, și mai mult despre fiecare dintre noi, ajunși în situația să decidă.
Contează mai puțin cât de buni sunt candidații, câți dintre ei corespund așteptărilor fiecăruia dintre alegători. Importantă este participarea, iar cu cât românii vor merge mai mulți la urnele din secțiile de vot, cu atât vom arăta că suntem în situația să spunem că ne pasă de ce-i aici, și mai mult decât atât, de ceea ce va fi de acum încolo…
Alegerile sunt despre națiune și deloc despre populație. Ele reprezintă garanția că decizia este la noi, și nu la alții, că ne putem permite să gândim românește, fără să cerem voie altora, fără să fim pedepsiți pentru acest lucru.
E posibil ca viitorul președinte să nu schimbe unghiul prin care Carpații se răsucesc în inima țării. Sunt șanse mici ca el să fie un deschizător autentic de drum, dar important este să beneficieze de o încredere venită din voința multora dintre participanții la scrutinul electoral.
Ziua de duminică e despre principii. Despre principiul fundamental prezentat într-o dezbatere electorală de la începutul anilor ‘90, atunci când Ion Rațiu, citându-l pe Voltaire, spunea că, în esență, o societate liberă stă pe dreptul la exprimare, pe fundamentul frazei: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” Aici e chintesența democrației, cea în care, iată, duminică, 10 noiembrie 2019, avem fiecare dintre noi dreptul să nu fim de acord cu ceilalți, dar să milităm pentru ca fiecare dintre noi să se poată exprima exact așa cum gândește.
Societatea românească, ușor confuză după niște ani tulburi, rătăcită în drumul căutat în această perioadă, se poate așeza cu adevărat în granițele firești, nu prin rolul mesianic al președintelui, ci prin participarea sa, ca un organism colectiv la un proces de decizie, în care opinia fiecărui individ trebuie să conteze.
Alegerile de duminică, 10 noiembrie 2019, nu sunt despre Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă, Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian Constantin Popescu, Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Ioana Bruynseels, Virel Cataramă și Alexandru Cumpănașu. Sunt despre ce credem noi despre ei, dar și pentru fiecare dintre noi. Ca un manual de utilizare al unei societăți cu niște probleme de adaptare și de organizare.
Viitorul președinte nu va face autostrăzi, chiar dacă unii v-au spus asta. Nici măcar spitale, școli, grădinițe sau drumuri asfaltate pe ulițele satelor unde tinerii mai vin doar de Paște, sau vara, preț de-un grătar, în curtea unde și nucul falnic de altă dată a îmbătrânit amenințat de scorbura făcută de un ciot tăiat greșit.
Cel care va fi ales poate, însă, în condițiile limitate ale prerogativelor instituției, să deseneze un drum, exact ceea ce ne lipsește astăzi. Drumul pe care să meargă România, într-un proiect de țară, unde, la un moment dat, fiecare dintre noi trebuie să participăm. Aici este, ca o opinie, rolul și importanța președintelui care va fi ales duminică, 10 noiembrie 2019, atunci când, conform calendarului creștin ortodox, este duminica samariteanului milostiv. Cel care, încercat cu atâtea ispite, nu cedează. Ispitele din fața românului, duminică, sunt confortul unei zile libere, privilegiul de a merge gură-cască pe la rude, cunoștințe și prieteni, sau refuzul nefundamentat de a crede că niciunul nu e mai demn decât ceilalți…
De aici încolo nu mai e nimic de spus, decât că față de aceste toate provocări, deși prezența la vot nu este obligatorie prin lege, e necesară pentru fiecare dintre noi! Ziua de duminică 10 noiembrie 2019, e ziua când toți suntem președinți de țară. Se întâmplă atât de rar, odată la cinci ani, încât e păcat ca dintr-o asemenea poziție favorabilă să tragem pe lângă poartă…
