De-ar fi să rămână în ISTORIE doar ca un „EVENIMENT” printre conducătorii comuniști din EUROPA CENTRALĂ și de EST ce a „stabilizat” în ROMÂNIA o IDEOLOGIE în primul rând ca o potențială forță de hegemonie și anume IDEOLOGIA NAȚIONALISTĂ și tot ar fi suficient pentru a-și merita TITLUL de GENIUL CARPAȚILOR.
Sigur că se vor găsi unii să conteste ce SPUN, dar dacă ar ști că în vremea LUI, practic, toți românii acceptau ȘI ÎNCĂ ACCEPTĂ importanța IDEII NAȚIONALE și astăzi ar trebui să înțeleagă sensul națiunii.
EL și-a demonstrat personalitatea cel mai mult ATUNCI, la TÂRGOVIȘTE, în caricatura, mascarada de proces, când spre deosebire de omologii săi din celelalte țări socialiste n-a acceptat o „PENSIE DE LUX” ci A SFÂRȘIT împușcat de noile autorități.
Soarta SOȚILOR CEAUȘESCU, după ora 12:06, din 22 decembrie 1989 a fost oarecum tragico-comică. Unii consideră „prefața” pieirii întâlnirea din apropierea coastelor MALTEI – între cei doi MARI: BUSH și GORBACIOV (de la IALTA pân’ la MALTA). ALȚII, însă, nu-i dau importanță, arătând că doar factorii interni au decis sfârșitul tragic.
O enigmă rămâne și întâlnirea lui CEAUȘESCU cu GORBACIOV, din 4 decembrie 1989 de la MOSCOVA, la care liderul sovietic i-ar fi răspuns lui CEAUȘESCU, care-i propune o întâlnire generală pe 9 ianuarie 1990 a țărilor socialiste spre a salva SOCIALISMUL: „Veți mai trăi până la 9 ianuarie?”
„SFÂRȘITUL” a început ca o combinație între o retragere în zone mai sigure și o arestare a cuplului prezidențial din ordinul „Omului De Casă”, STĂNCULESCU.
La bordul elicopterului, cuplul prezidențial s-a îndreptat spre SNAGOV, de unde CEAUȘESCU a încercat să dea anumite dispoziții unor prim-secretari de județe. Considerând că SNAGOVUL nu era sigur, după ce i-a lăsat acolo pe BOBU și MĂNESCU, CEAUȘESCU a cerut pilotului să zboare la PITEȘTI, dar acesta i-a lăsat pe cei DOI pe șoseaua BUCUREȘTI-TÂRGOVIȘTE, aproape de GĂEȘTI. De aici s-au urcat într-o mașină a unui doctor care le-a promis că-i duce la TÂRGOVIȘTE, numai că acesta i-a „debarcat” într-o comună din apropiere, unde a informat la PRIMĂRIE că CEAIȘEȘTII fug la TÂRGOVIȘTE.
Între timp, cei doi au luat o „ocazie” spre Târgoviște, unde au fost prinși și duși la garnizoana locală militară care a comunicat BUCUREȘTIULUI „situația”.
Aici, STĂNCULESCU și VOICULESCU cereau o EXECUȚIE RAPIDĂ, pe când ILIESCU a propus un PROCES. Deși STĂNCULESCU, în seara de de 24 decembrie a transmis indicativul „RECURS LA METODĂ”, care însemna ORDINUL DE LICHIDARE, ILIESCU a dispus să li se facă imediat un PROCES a cărui sentință, însă, era deja cunoscută. Cel care s-a ocupat a fost STĂNCULESCU.
Astfel s-a instituit un TRIBUNAL MILITAR EXCEPȚIONAL în fața căruia au fost aduși „CEI DOI”.
CAPETELE de ACUZARE, între care OMUCIDERE – peste 60 de mii de morți, sabotarea economiei naționale, înfometarea poporului etc, erau de-a dreptul ABSURDE, numai că ele nu mai aveau importanță căci „DECIZIA” fusese deja luată încă înainte de înființarea TRIBUNALULUI.
„Spusele” lui CEAUȘESCU privind neconstituționalitatea TRIBUNALULUI, că numai M.A.N. îl putea revoca din funcția de PREȘEDINTE, n-au contat, deși acestea erau reale, căci TRIBUNALUL era doar o creație ad-Hoc, deci neconstituțional.
Comportamentul la proces confirmă încă odată în plus un tip de demnitate națională care-i completează imaginea istorică a celui care rămâne în istorie și ca GENIUL CARPAȚILOR.
CEI DOI au fost împușcați la TÂRGOVIȘTE, iar EL, murind, a strigat: «TRĂIASCĂ REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA, LIBERĂ ȘI INDEPENDENTĂ!»
Deși nu s-a adeverit strigătul său, MITUL LUI va dura, căci după 30 de ani ROMÂNIA a fost împinsă într-o prăpastie din care NU ȘTIU când va putea ieși…
