Vineri, sute de slătineni au venit la deschiderea celui mai nou parc al Slatinei: Parcul Tineretului, realizat din fondurile primăriei pe locul fostei unităţi militare. La inaugurare au fost prezenţi primarul Slatinei, Emil Moţ, viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi Claudiu Stăncioiu, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu. De asemenea, a fost organizată şi prima ediţie a Street Food Festival, cu multe foodtracks, unde slătinenii găsesc diverse tipuri de mâncare şi dulciuri.
Parcul beneficiază de două locuri de joacă, de alee cu tartan pentru alergat, de o cafenea, care va fi deschisă în primăvara anului viitor şi de un teren pentru activităţi sportive. Cei mai fericiţi cetăţeni ai Slatinei, care s-au bucurat nespus la inaugurarea noului parc, au fost copiii. Aceştia au locuri de joacă ultra-moderne şi mult spaţiu unde să se desfăşoare.
„Ne vom bucura de această frumusețe, de noul parc numit Parcul Tineretului”
Inaugurarea noului parc de la fosta unitate militară, care şi-a primit numele de Tineretului, după un sondaj on-line, efectuat de primărie, a fost făcută de edilul-şef al urbei, Emil Moţ, însoţit de viceprimarii Vîlceleanu şi Stăncioiu, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, Aceştia au stat de vorbă cu cetăţenii, care s-au arătat mulţumiţi de noul parc, cel care dă o nouă identitate oraşului.
„Sunt foarte bucuros pentru că am reușit să inaugurăm cel mai mare parc din Slatina. Muncim de un an, de anul trecut, ca să putem să facem acest lucru, chiar dacă perioada de execuție era de doi ani noi ne-am mobilizat și am vrut să dăm cât mai repede această bucată de RAI. Pot să spun că foarte mulți slătineni apreciază lucrul acesta. Iată că am reușit. Mai sunt mici retușuri de făcut, dar nu este nicio problemă o să le facem și pe acelea însă astăzi toți slătinenii ne vom bucura de această frumusețe, de noul parc numit Parcul Tineretului, după cum slătinenii noștri au decis și de strada de lângă pe care o vom numi strada Eroilor, aceasta fiind voința slătinenilor. Este o investiție sută la sută a Primăriei fără alte ajutoare din altă parte. Trei ani de zile sunt de la idee și aici președintele Consiliului Județean Olt este lângă mine și ne-am sfătuit amândoi și chiar am avut multe zile în care ne-am și contrazis să zic așa, ce facem , cum facem și până la urmă împreună am reușit să realizăm acest parc. Deci trei ani de la idee, de la studii de fezabilitate, de la proceduri de licitație și de la lucrare efectivă și încă o dată vreau să vă spun lucrarea trebuia să fie finalizată tocmai la anul, dar aici și noi și constructorul ne-am dat toată silința și am reușit să terminăm în mai puțin de un an”, a declarat primarul Emil Moţ.
Președintele Consiliului Județean consideră că acest obiectiv de investiții reprezintă cartea de vizită a primarului Emil Moț. Șeful administrației județene este convins că, în următoarea perioadă, locuitorii municipiului Slatina se vor putea bucura și de alte investiții.
Marius Oprescu: „Este o realizare foarte bună”
Parcul Tineretului a primit aprecieri şi din partea celei mai importante instituţii administrative judeţene. Marius Oprescu, preşedintele C.J. Olt consideră investiţia primăriei, în timpul liber al slătinenilor, un proiect necesar şi foarte bine realizat. Da asemenea, acesta a ţinut să-l felicite pe primarul Emil Moţ pentru noul proiect îndeplinit şi care aduce un plus la identitatea locală a Slatinei:
„Acest parc consider că este o carte de vizită a primului mandat al lui Emil Moț. Așa cum știți această idee a Parcului de la Unitatea Militară a plecat încă din perioada campaniei electorale trecute în condițiile în care Emil era doar candidat. Îl felicit pentru această realizare. Este o realizare foarte bună. A durat trei ani, dar așa cum știți toate proiectele în România durează foarte mult, de la idee până să reușești să le pui în practică. Vin din administrație publică și știu ce înseamnă astfel de proceduri, să știți că au fost realizate chiar repede. Urmează alte lucruri pentru slătineni. Sperăm ca într-un timp foarte scurt toată munca de trei ani a primarului Slatinei să se vadă și aceste lucruri să ajungă la finalitate. Vorbim de parcuri, vorbim de parcări, de foarte multe investiții pe care Primăria Slatina le-a avut în aceșți trei ani în studii și în proiectare și care vor deveni realitate în următoarea perioadă. Îl felicit pe domnul primar pentru acest parc și la cât mai multe realizări în Slatina”.
Cifre şi date despre noul parc
Suprafaţa totală este de 35,800 metri pătraţi şi totalul lucrărilor este alcătuit din: spaţiu verde, 23.000 metri pătraţi, alei betonate, pistă pentru alergare de tartan, două locuri de joacă noi, un teren de sport multifuncţional în suprafaţă de 500 metri pătraţi, iluminat nocturn şi o gradenă destul de mare. Arborii plantaţi sunt stejari, platani, tei şi foarte multe flori. Un lucru foarte important este că va avea supraveghere video pentru fiecare colţişor. Va fi şi o parcare de 2.400 metri pătraţi, aproximativ 200 de locuri de parcare. Pe lângă toate acestea, s-a realizat şi şi o stradă cu două benzi, care leagă străzile Artileriei de Tunari, botezată Aleea Eroilor. Valoarea totală a proiectului a fost de 14.743.839 lei.
Despre constructor
O lucrare atât de apreciată de slătineni are şi o poveste de succes a unui antreprenor. Executantul este un constructor de pe plan local, Old&New Construct, cel care şi-a asumat ceea ce slătinenii apreciază atât de mult. O investiţie complexă, realizată într-un timp record. Termenul contractual, stabilit cu beneficiarul, 24 luni a fost devansat. Complexul, denumit acum „Parcul Tineretului” a fost finalizat în 10 luni. Practic, slătinenii au primit, în august 2019 ceea ce ar fi trebuit predat în folosul comunităţii tocmai în toamna anului 2020. Investiţia a presupus, pe lângă amenajarea peisagistică şi lucrări edilitare complexe, cele ce au înglobat partea de infrastructură menită să dea viaţă de secole celui mai apreciat loc de recreere în spaţiul deschis de locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ.