În scurt timp după PROCLAMAȚIA de la PADEȘ – 23 ianuarie 1821, TUDOR reușește să „ridice la luptă” toată OLTENIA și să ridice o armată căreia nicio forță locală nu putea să-i reziste…
La 28 februarie 1821, TUDOR VLADIMIRESCU pornește de la ȚÂNȚĂRENI, cu cei 4.000 de pedeștri și 500 călăreți, spre SLATINA, unde avangărzile ajung pe 4 MARTIE, iar coloana principală la 6 MARTIE.
Până la 10 martie, când a plecat din SLATINA spre BUCUREȘTI, TUDOR a luat, aici, la NOI, măsuri extrem de importante pentru organizarea campaniei ca o etapă decisivă în „mersul” revoluției.
Printre acestea, o importanță deosebită a avut-o întâlnirea cu haiducul IANCU JIANU care a trecut cu toată ceata de partea revoluției. Totodată, TUDOR a continuat acțiunea de recrutare de oșteni pe care „i-a făcut panduri” întărindu-și oastea. Mărturie stă un document scris de un participant la revoluția condusă de TUDOR, CĂLUGĂREANU, care era din satul CORNĂȚEL – POBORU, prin care consemnează O ÎNTÂLNIRE A MARELUI TUDOR ce a avut loc în celebra PĂDURE SEACA din acea zonă, în care face și valoroase referiri la întâlnirea lui TUDOR cu IANCU JIANU, precum și aprecieri despre IPSILANTI și efectele invaziei otomane.
DOCUMENTUL NR. 67
1821 – martie-iunie
Călugăreanu, martor și participant la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, descrie întâlnirea avută de Tudor cu haiducul Iancu Jianu; face aprecieri la adresa lui Ipsilanti şi arată distrugerile provocate de invazia otomană.
Erte-mă sfântul duh că am jăfuit est ceaslov, cu slove de alt graiu, dăn lăcrele cănțălăriei mănăstirii Mușetești, ce au fost plinuită cu zăpisuri pecetluite și o am făcut dăn osârdia păntru neam și grăiescu cu greu aici şi fac sămnare către sin Constandin, că eu Călugăreanu, ce l-am zămislitu pre el, fac mergere la…, cu păgâni că au venit aici domnul Tudor Olteanu, dăn Vladimiriu, alăturea cu Iancu, marile haiduc dă potiră de pre apa Jiului, ce au venit de dincoa de Oteliș, să vadă că este mare potiră ce sălășluiește aici pădurea mare, iară cestea o au măiat în Slatină.
Eu, ce-amu aflatu vârfolitura noroadilor, în est timp, am făcut fugire grabnică iz Chișinău și am venit a pune averurile mele supt pământ, pă drumul dăntre Cărciumari și satul Cornăcelului, dă la mijlocul drumului noao-zăci și opt dă pași spre pădurea mare, precum să știți voi unde se află, că dzâlile sântu-mi cu soroc. Au venit domnul aici ce ne-au făcut pănduri și noi l-am fărit în locul coperit din cimetiriu Bălanului. Și mai spui să se știe că domnu și-au pierdut brăul cu semne și, dă lă-oţi găsi, să-i faceți ducere la mănăstire, în Mușetești, spre pominire la Cinstitul igumen ce-au coperit pă domnul la chilii.
Și mai spuiu eu cu graiu dureros că am aflatu, cu multă vreme ce au trecut, că Tudor est domn, au avut sfat cu Ipselante când au fost în Răsia și s-au sfătit să facă zgohnire fanarilor.
Dar eu spuiu bine că ăst Ipselante nu este om prostu, dar mai degrab este un om oţu și fățarnicu și prădălniciosu și au pus la înţelegere, nu el să facă venire la cetatea Bucureștilor și mai nainte domnul Tudor, cu gând ca domnul să scuipe puterea norodului. Nu voiu să spui domnului că să arată certători și rău și face prădălnicie sufletului mieu, dar mi-este mare durere că domnul va să fie ca peștile la unda pescariului. Și Bălan, dă la stupină, ce au fost fărecat și suduit să spue unde să pominește dă Tudor Olteanu, au făcut, în est timp, scăpare dăn Slatina și au aflat că au vestit un anume Chizilev, pre un călăreţu, că Ipselante au trimes mare poteră în Valachia și zice-se că sântu și d-a turcului și d-a rusului și d-a grecului.
Iar un anume Ghencea, ce s-au spus dă domnu că au venit dăn Pitești sau dăn Golești, au
făcut bordei în lunca Plăpcii și îmblă coperit cu zvlenţe, precum a nu să cunoaște.
Acum noi plecăm să sosește mare oaste dăn apus, tot dă la Tismeana și Cozia și mergem cu multul să rădicăm pă Tudor Vodă, domnul norodului, că așa s-a plănuit dăn Padișul. Și iar voiu spune urmașilor miei, că noi om pieri cu multul, să nu tindeţi sufletile voastre pre păgâni, nici acum, nici de veci. În est timp ce eu am fost cu mergerea mea, păgânii au făcut mare stricăciune: au flăcăruit bordăile și au josât muierile și odraslele și au prăpădit pecetea dăn stei, ce pominea descălicatu ăstui sat, cu privighetoarea ce avea în gură cornul ce au vestit adunarea oamenilor dăn ce vreju ne tragem cu toţii, iar în ghiară coprindea o lămurea dăn pădurea mare, iară pasărea avea vedere în dos și cu totu inconjurat cu cuvintili „aceasta au descălecatu satul Cornăţelului”, odor ce noi păstrăm dă la vodă Cantacuzin și vel vodă Brâncovan, ce au pus pă Pârvu, marile jugravul dăn Câmpulung, de au făcut lucru de pominire, iară noi o am luat dăn biserica veche și o am pus în ceastălaltă noao, a Bălanului, iar păgănu o au fărămat, ce au spus că vlacul este barbar, prostu și nu trebuiește satului păcate dă pomină. Eu, rogu-mă duhului sfănt, cum piatra s-au răsipit așa să prăștie și ei. Și iar spui că faceţi fugire la miezul pădurilor cu totul și să nu faceţi vedere la cărciuma dăn vălceaua isvorului că acolo este păgânu cu multul și pătrece. Și puiu astă păscălie aice în perina cu părale, spre a face fugire cu voi.
Domnul sfânt fie cu noi, cu toți. Și am lăsat est testament celor dăn dosul mieu, precum să se știe că eu am făcut învățătură în ţara sărbească și în ţara ungrilor și am colindatu ţaria și am vădzut ce este direptate și ce este binile și ce este bunul și ce este răul și ce este foc. Și mărturie pusu-mi-am duhul sfânt și a mea direptate ce am spus, cu curăţenie și durere, în astă noapte dă mărțișor, la anul de la măntuitorul nostru Iisus Hristos 1821 și la leatul dă la zidirea lui Adam 7329 <1821>. Și puiu pecete cu pana că sămnariu pus-u-am supt pământ. Și am scris Eu Călugăreanu, amin!
Arh. St. Slatina, Biblioteca, ms. I/f 212. Ediţii: 1848 în judeţul Vâlcea, Rm. Vâlcea, 1978, p. 344-346.
În cele din urmă, ca urmare a suspiciunilor, intrigilor și trădărilor ETERIȘTILOR, TUDOR le-a căzut victimă.
Personalitatea sa, însă, a intrat în legendă, lăsând o impresie adâncă și neștearsă în amintirea poporului. În amintirea sa, în aprilie 1966, regimul de atunci a instituit ORDINUL și MEDALIA TUDOR VLADIMIRESCU, drept simboluri ale luptei pentru progres și libertate, iar posteritatea îl va „păstra” ca „DOMN AL SĂRACILOR”, cum l-a numit NICOLAE IORGA, prin tablourile minunate ale lui THEODOR AMAN.
