Paulian Buicescu este scriitorul convertit pe deplin la poezia doxologică, al cărui act creator asumat întru literatură, urmează fără abatere paşii prin care însăşi lumea s-a constituit, printr-o continuă jertfă.
Ca pedagog în primul rând, Paulian Buicescu, poate apela la toate modalităţile clasice, convenţionale necesare înfăptuirii actului didactic valabil pentru orice domeniu al educaţiei, din care avem datoria mai mult decât plăcerea, de a asimila, însă, observăm cum profesorul Buicescu adoptă o altă metodă pentru predarea apropierii de Dumnezeu ca lecţie şi anume, versul. Pentru autorul Paulian Buicescu, versul reprezintă instrumentul prin care descrie abisalitatea trăirii duhovniceşti dar ne şi pregăteşte pentru marea lecţie despre dragoste şi pacea fără margini pe care n-ai cum să nu le simţi, în exerciţiul apropierii de ceea ce, la un moment dat, în vieţile noastre intervine ca făcător de bine, minune sau desăvârşire.
Prin această a 5-a carte, Paulian Buicescu exprimă o chintesenţă a cunoaşterii marii culturi iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, a fost faptul că pentru relevarea aceasta, autorul nu forţează cuvântul printr-o estetică epatantă, dar goală, în sensul lipsei mesajului de fond. Dimpotrivă, cuvântul are încărcătătura necesară rezumării temei, aşa cum reiese din versul de aur al poeziei „Vă Bate-n uşă, e pe prag”, despre care cred că nu a fost aleasă întâmplător pentru a da titlul cărţii:
„Aţi pus metafore pe vers
Prin ficţiuni luptaţi cu îndârjire
Cu Creatorul ăstui Univers
Bolnavi în ură şi-n vrăjbire.”
Iată deci cum, retrospectiv, dar şi introspect, după lecturarea cărţii, înţelegi altfel sensurile poeziilor sale, fiecare putând reprezenta o înviere. Vorbim despre învierea simţurilor trăite în lumină şi mai ales în iubire.
În iubire de aproapele (care poate fi, de ce nu şi un duşman), sentiment ce nu poate fi trăit decât în tandem cu iertarea, pentru că în definitiv despre asta e vorba în cartea-verset a teologului Paulian Buicescu, o pledoarie pentru iertare, evidenţiată cel mai bine în versurile poeziei: „ Iertăm pe cei ce ne-au greşit? Dar cum?„
„Iertarea aş asemăna-o cu ştergerea de datorii
Care luându-ţi grijile, te face liber să fii!
Cel mai frumos gest de iubire, în Scriptură l-am găsit
Când Domnul răstignit pe cruce, călăii şi i-a izbăvit!”
În ansamblu, cartea este un un şir de pilde care curg dinspre autor spre cititor, dar care invers, pot recompune alte şiraguri de învăţătură, de la cititor spre suflet şi semeni. Pildele acestea sub formă de vers, conferă cititorului, dincolo de ocazia autocurăţării, posibilitatea pătrunderii într-un mod facil, a esenţei doxologice, mai ales în planul zădărniciei morţii şi al deznădejdii întru Hristos acceptate, un Hristos în toată lumina Dumnezeirii sale.
Fără doar şi poate mulţi dintre noi se întreabă cum de mai apar astăzi cărţi cu teme religioase sau expresii deopotrivă comune (fiind la îndemâna oricui) şi profunde ( doar iniţiaţii trăindu-le cu adevărat) şi anume iubirea, iertarea, pacea, liniştea, lumina etc.
Observăm că lumea contemporană este o alchimie inversă, o răsturnare a procesului desăvârşirii. În centrul ei, firea noastră neîcrezătoare, trăindu-şi imperfecţiunile, contradicţiile, confruntările cu sine şi cu lumea – poleind clipa, îşi merită soarta, melancolia, când pune totul sub semnul îndoielii iar lumea asta a noastră este de drept urmaşa epocilor trecute, îndoindu-se asemenea.
Paulian Buicescu este un poet al surprinderii instantaneelor şi face lucrul acesta oarecum cu artă. Cu arta fotografului care calculând unghiurile căderii luminii, face ca fotografia să vorbească. Am în vedere aici un fapt real la care am asistat. La lansarea primului album de fotografie „Iubim Slatina “, realizat de jurnalistul dar şi pasionatul de fotografie, George Piţulescu, album lansat la Centrul Cultural Victoria (2017), în timp ce ceilalţi invitaţi îşi exprimau părerile faţă de autor sau lucrare, domnul Buicescu scria pe o bucată lungă şi îngustă de hârtie şi o făcea în credinţă. La final, ultimul care ia cuvântul (cu voia noastră), domnul profesor dă citire în stilu-i caracteristic impresiilor despre album şi de aceea afirm că, înainte de a-l studia fiecare dintre cei prezenţi, pentru că eram atenţi şi la cuvântul celorlaţi, prin domnul Buicescu am avut imaginea în versuri a aproape întregului conţinut.
În fine, pornesc tot de la un titlu de poezie în încheierea consideraţiilor mele, apreciind ca singură soluţie pentru momentele în care ne simţim „Fără busolă şi repere”, să ne întoarcem la cel ce fără aceste instrumente, fără ghiduri speciale, ne găseşte atunci când în nevoie, fie doar şi cu gândul îl chemăm, adică la Dumnezeu.
S-o facem cu iubire şi iertare… de sine, de oameni!
Felicitări şi mult succes în continuare!
Oana Ivan (Glasu) bibliotecar
28.02.2019
