Acasă Editorial 2019 – primăvara lui Gabriel Dima Buliteanu

2019 – primăvara lui Gabriel Dima Buliteanu

521
      O societate marcată de o criză profundă a liderilor. O țară divizată, între opinii pro și contra, cu argumente supreme și de o parte și de alta. Un județ aproape căzut de pe hartă, tras pe linie moartă, precum un vagon de marfă căruia i s-a încheiat ciclul de activitate.
Într-un peisaj definit întocmai, fără a fi considerat obligatoriu fatalist, în Slatina începe să prindă contur speranța. Ca o primăvară așteptată, ca o alternativă la o putere socialistă, aflată în același impas ideologic, amintit mai sus.
Proiectul politic pentru municipiul reședință de județ, asumat de tânărul liberal Gabriel Dima Buliteanu, începe să empatizeze cu slătinenii, cei aflați într-o suferință continuă a căutării, după experimente cu iluzii și deșertăciuni. Fără a fi atent la detaliile de natură organizatorică, departe de a se fi poziționat drept un soldat obedient în oastea de la partid, acolo unde disciplina (sic!) e exces la cuvântul de ordine, acest tânăr, venit de nicăieri, dar și din Slatina totodată, le reprezintă slătinenilor omul altfel, venit într-un timp când orașul caută și vrea să învețe să respire.
Convingerile sale ideologice, așezate în zona pragmatismului dovedit cu succes ca om de afaceri, regăsite pe structura omului capabil să aducă din vorbă spre faptă Slatina slătinenilor, devin tăvălugul, odată pornit, greu de oprit…
Oamenii îl știu, îl respectă și-l privesc ca pe unul de-al lor, iar când comunitatea percepe această punte cu argumente solide, datele problemei devin bazate pe prietenia inter-umană, depășind clasicele campanii de vânătoare de voturi. Orașul nu are nevoie de construcții speciale, de proiecte megalitice, de munți răsturnați. Slatina simte nevoia așezării sale într-o matcă a firescului, în situația dată de normalitatea urbană, absentă cel puțin din 2004 încoace.
Iar când soluția alternativă vine de la un om normal, de la un slătinean autentic, proiectul pentru Primăria Slatina se așează corect în dreptul lui Buliteanu. Știe că orașul a trecut prin cumpănă, știe că slătinenii nu mai pot fi mințiți și recunoaște în același timp rana imensă a patriotismului local, aflat astăzi într-o dezrădăcinare inexplicabilă, dar așezată în tiparele economiei de piață, într-o vreme când tinerii absolvenți de succes devin rezidenți de București, Cluj-Napoca sau alte așezări ale Europei Occidentale.
Competiția internă liberală, privind desemnarea unui candidat la Primăria Slatina, îl duce pe Buliteanu în situația de a convinge suplimentar că el este așezat pe acest pat al lui Procust, ca unitate de măsură, în raport cu așteptările de la un primar liberal la aproape un secol distanță de la ultimul ales sub același stindard.
Slatina va avansa în proiectul liberal al lui Buliteanu, precum un tanc, șenilă cu șenilă, zi după zi, proiect cu proiect. La capătul acestui drum anevoios va fi rezultatul de excepție din vara lui 2020, atunci când rana roșie de pe obrazul românesc se va fi vindecat în totalitate. Chiar și în zonele consideraste intangibile de cei veniți în urmă cu decenii să propovăduiască neocomunismul pe aceste meleaguri legate doar de poziția stângă de pe malul Oltului, și nicidecum de ideologia celor în cauză.
Gabriel Dima Buliteanu este, în acest prezent, singurul reprezentant autentic pe care opoziția de la Olt îl are în stare de adversitate cu actuala putere. Plecând de la această certitudine, restul etapelor de parcurs până la consacrarea proiectului Gabriel Dima Buliteanu – primar la Slatina, sunt doar detalii ale foii de parcurs. Trecerea timpului nu va face decât să confirme acest calendar al proiectului municipal numit, să zicem astfel, Slatina înțeleasă de toată lumea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.