Acasă Actualitate La Olt. Alianţa 2020 – USR+PLUS capătă contur

La Olt. Alianţa 2020 – USR+PLUS capătă contur

858

Miercuri, a avut loc prima conferinţă de presă a Alianţei 2020 – USR+PLUS Olt, formaă din partidele Uniunea Salvaţi România Olt şi PLUS Olt, care îşi unesc forţele pentru a face faţă primei bătălii electorale împreună: europarlamentarea. Aceştia speră să obţină un scor din două cifre, iar prima să fie chiar doi. La conferinţă au luat parte, Silviu Anton, preşedintele USR Olt, Victor Giosan, coordonatorul regional al PLUS, Gelu Bondoc, vicepreşedintele USR Olt şi coordonatorul de campanie pentru europarlamentare şi Militaru Daniel, coordonatorul PLUS pentru europarlamentare.

„După cum ştiţi, Alianţa USR-PLUS s-a format pe 2 februarie, ca solicitare din partea cetăţenilor de a avea o dreaptă mai unită, care să ofere o alternativă viabilă la clasa politică actuală. La Olt, ne dorim să avem o colaborare cât mai bună, astfel încât să fim o forţă politică importantă şi care să conteze în judeţ”, a spus preşedintele Silviu Anton.

Un scor cu doi la început
Membrii alianţei pleacă pe drumul europarlamentare plini de optimism. În ultima vreme, sondajele efectuate îi arată favoriţi, asta şi datorită campaniilor de strângere de semnături sau activitatea vocală din Parlamentul României. Victor Giosan, sigur pe sine, prezintă rezultatul pe care îl vor cei din noua alianţă: un scor cu două cifre şi, mai mult de atât, să înceapă cu 2.
„Alianţa 2020, între USR şi PLUS este elementul cel mai important şi inovator al acestei campanii. Avem o listă extrem de solidă pentru europarlamentare, unde avem specialişti în politică internă, în probleme europene, oameni cu cariere impecabile. Ţina noastră pentru aceste alegeri este să avem un rezultat de două cifre, cu 2 în faţă. Rezultatul este fezabil, o spun o serie de sondaje din ultima vreme şi avem o şansă foarte mare să ne înscriem printre primele trei formaţiuni politice, poate chiar mai mult de atât”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.