Nu-mi pun sub scaun perne de sociolog. E o știință complicată, iar dacă nu o stăpânești, e bine să-i lași pe alții. Deși trăim în România, țara unde toată lumea se pricepe la toate, și din păcate, mulți, la nimic în același timp…
Pe 15 ianuarie, în vădită criză de comunicare, cu o imagine făcută țăndări, tocmai de cei din interior, Jandarmeria Română a postat pe pagina de socializare, așa cum i se spune mai nou paginii de Facebook, un clip. Făcut în timpul serviciului, de oameni din instituție. Prost realizat. Ai zice că cine a conceput, cine a filmat și cine a aprobat la final, formează un colectiv de disidenți, cu scopul declarat de a distruge resturile de credibilitate fumegânde din 10 august 2018.
Acolo, în filmuleț, trei jandarmi, un tânăr și două fete, merg pe o alee străjuită de brazi ninși, țin în mână pahare de plastic de unică folosință, cu un conținut vag, alcoolic sau non-alcoolic, generând un dialog despre ziua de 15 ianuarie. Care nu e data când trebuie plătită factura la mobil, ci ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu, așa cum reamintește una dintre combatante. Imediat, jandarmerița-artist interpretează, răgușit și fals, versurile lui Grigore Vieru, pe linia melodică lăsată de Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Fata, pusă să interpreteze rolul în timpul serviciului, nu are nicio vină. În armată, odinul se execută și nu se discută, cu atât mai mult cu cât interpreta e din popor, de la Slatina, iar pe vremuri a slujit partidul în serbările rurale susținute pentru social-democrație, direct din primul tranșeu, de la „Doina Oltului”.
Iureșul a început după, când clipul în cauză a beneficiat de comentarii. De ordinul miilor. Aproape toate au un fir roșu, care taxează instituția la care facem vorbire. Pentru 10 august, pe care.. indolentul popor român nu vrea să-l uite. E ziua când s-a schimbat ceva în filozofia de viață a unei națiuni, când poporul, chiar dacă nu a câștigat războiul cu tunurile de apă și gazele lacrimogene expirate, s-a separat de fapt… de Statul Român.
Avem ceea ce guvernanții fie nu știu, fie nu văd, fie nu pot să măsoare: o ostilitate față de instituții, care acumulează tensiune și energie pe zi ce trece. Deunăzi, am văzut un respectabil om de pe scara socială a Slatinei, doar nu înjurându-l pe prefectul de la Olt, Silviu Neacșu, pentru prostia pe care am scris-o și noi, în Ziarul de Olt: blocarea, printr-o barieră metalică, a unei piațete din centrul Slatinei, în numele unui drept de proprietate conjunctural pe care îl are Prefectura Olt acolo. Altă dată, și cred că fiecare cunoaște spețe precise, oamenii sunt mulțumiți și încordați la maxim, față de modul cum relaționează direct pârghii ale statului. Care, nici până acum ceva vreme, nu erau mai altfel, dar exista o toleranță socială, cum îi stă bine unei colectivități.
De la 10 august încoace s-a produs un declic, o mișcare a unor plăci tectonice sociale, iar viteza de restabilire a ordinii e mult prea înceată pentru un deceniu, parte din secolul vitezei. În afară de asta, cred că aici este exact marea problemă a actualei puteri: au împărțit povestea în două. Povestea unei Românii frumoase, din păcate… Într-o parte se află statul. Statul lor, cu Jandarmerie, cu instituții inutile, care plătesc și nemuncă, cu băiatul doamnei prim-ministru în loja de la Ateneu, cu toate cele știute de fiecare în parte. Restul e România unde existența se măsoară altfel: în puncte de reper ale echității și muncilor cotidiene.
Cam așa se vede, fără a considera nici măcar un eseu sociologic aceste rânduri, clipul nefericit al Jandarmeriei Române și interpretarea dată de miile de comentarii, unde ponderea semnificativă taxează ironic, dar aspru, o instituție eminamente subordonată politic unor copii triste ale împăratului Nero, cel care acum vreo două mii de ani a dat foc Romei, chiar dacă, inițial, scopul fusese unul nobil pentru a concepe un nou plan de sistematizare a vechii cetăți, acolo unde astăzi au ajuns să spele bătrâni la fund, fete de-o seamă cu protipendada din statul lor…
