Acasă Actualitate Jurnal de călătorie (II) – PEREGRINI PRIN AMERICA

Jurnal de călătorie (II) – PEREGRINI PRIN AMERICA

166

La Ambasada SUA, chiar în spatele Intercontinentalului, coadă de vreo douăzeci şi cinci de metri, deşi era doar ora şapte dimineaţa. Avansam încet câte trei-patru în rând, aşa că pe la ora opt intrarăm în curtea ambasadei. Doi ofiţeri americani ne cereau să întindem palmele şi ne ştergeau cu o soluţie, aruncând şervetelele într-un coş de gunoi portabil. Pe un traseu paralel începură a ieşi solicitanţii programaţi mai de dimineaţă. Îi arătai comandantului şi constatai cu voce tare:

– Cam la trei-patru supăraţi, iese câte unul bucuros nevoie mare, strigând la prieteni sau rudele care-l aşteaptă că a reuşit…
– Domnule profesor, cum aţi zis dumneavoastră în carte: „au pierdut turcii un imperiu, nemţii două războaie mondiale şi, ai naibii, toţi trăiesc bine!”. Ce-o să fie dacă pierdem şi noi câte o sută de euro?
La intrarea în ambasadă erau patru ghişee, unde am prezentat documentele, fiind verificaţi dacă respectăm programarea după care, în câte o tăviţă puneam cureaua de la pantaloni şi tot ce aveam prin buzunare. Trecurăm printr-un dispozitiv de detectare a metalelor, după care am luat numai cureaua şi am ajuns într-o sală de aşteptare.
Din timp în timp, eram nominalizaţi prin staţie şi invitaţi într-o altă încăpere cu opt ghişee, după ce ni se luaseră amprentele de la mâna dreaptă.
De la ghişeu, o blondă amabilă mi se adresă în limba-engleză. În spatele zâmbetului profesional intuiam o concentrare de detectiv, care urmărea cu mare atenţie fiecare reacţie a feţei mele. Fără să vreau, gândul îmi zbură la anii de gimnaziu sau de liceu, prin 1960, când obligatorie pentru toţi elevii era rusa şi ceva franceză. De engleză, limba „capitalismului în putrefacţie”, a „imperialiştilor americani”, nici nu putea fi vorba!

– Nu cunoaşteţi deloc limba engleză?, mă întrebă blonda într-o română perfectă.
– Nu! Am răspuns eu, tresărind.
– Aţi mai fost în America?
– Nu!
– Aveţi rude în State?
– Nu!
– Aveţi prieteni, colegi de facultate peste Ocean?
– Nu!
– Aţi călătorit în Europa?
– Nu!
– Italia?
– Nu!
– Spania?
– Nu!
– Franţa?
– Nu!
– Măcar Rusia, Bulgaria?
– Nu!
Pe faţa blondei, un bun psiholog ar fi descoperit un amestec de nedumerire şi oarecare iritare, în timp ce frunzărea paşaportul meu. Se stăpâni greu să nu izbucnească.
– Făceţi-mă să înţeleg: nu aţi ieşit până acum din ţară, nu ştiţi deloc engleza, nu aveţi rude, prieteni sau cunoştinţe acolo…
– Atunci, de ce doriţi ca prima dumneavoastră ieşire să fie tocmai în State?

Am scos la iveală ediţia 2008 a cărţii, un exemplar în română şi altul în engleză, un exemplar din cotidianul „Caţavencu” şi încă un cotidian local care publicase o cronică a lansărilor de la Casa de Cultură din Corabia şi de la Casa Centrală a Armatei din Caracal.
Aş vrea să prezint cartea „Doamna – Peste ani şi ani“ comunităţilor româneşti de acolo. Vă rog să primiţi acest set de cărţi din partea mea.
Doamna luă cărtile, îşi notă numele, se uită peste ziare unde erau fotografii cu săli pline. Îmi întinse totul înapoi:
– Noi, cetăţenii americani, care lucrăm la ambasadă, nu avem voie să primim cadouri.
– Nici măcar o carte beletristică?
– Nici. Vă promit însă că am să încerc să o găsesc în librării. Oricum, vă felicit. Tocmai aţi obţinut viza pentru Statele Unite ale Americii pe timp de zece ani.

Vedeam, auzeam şi parcă tot nu întelegeam. Zece ani de acum înainte pot pleca la New York de parcă aş pleca la Brebeni. Plătesc biletul, urc (pentru Brebeni în microbuz, pentru New York în avion), de acum totul fiind ceva banal.
Am plecat de la ghişeu mulţumindu-i în fel şi chip celei care, în câteva cuvinte, transformase o imposibilitate într-o banalitate. M-am întors la ghişeu şi i-am şoptit:
– Voi lăsa cărtile la ofiţerii de la intrare. Vă multumesc frumos!
Se uită zâmbind la mine:
– Vă urez un sejur plăcut în State şi mult succes!
La ieşire am lăsat setul spunând celor doi militari americani:
– Pentru doamna de la ghişeul patru.
Sunt sigur că ştiau limba-română, dar nu mi-au răspuns, prefăcându-se că nu înţeleg.
Doamne, şi ce frumoasă e lumea, şi ce zi minunată de început de septembrie! Dar unde e Valerian şi, mai ales, ce o fi făcut? Îl regăsii prin mulţime şi mă îmbrătişă fericit, semn că şi lui îi mersese bine. Luându-l de braţ, mă trezii strigând în gura mare: Păzea, America! Venim!
Cum, însă, mi se făcuse sete, am văzut lângă ambasadă un fel de magazin, foarte curat şi bine dotat, care vindea preparate alimentare la caserolă: mâncare caldă, apă, sucuri, de toate. Am cerut o sticlă de apă minerală la jumătate de litru şi am întins o bancnotă de 100.000 lei (10 ron). Am primit apa şi rest 50.000 lei (5 ron). M-am uitat mai atent la preţuri, magazinul
fiind românesc: mititeii 25.000 bucata, frigăruile ce conţineau câteva bucatele de carne, restul doar roşii şi ceapă, 35.000 Îi spusei celui care servea că sunt preţuri americane pentru produse şi salarii româneşti.
Mergeţi într-un restaurant, chiar şi de mâna a doua şi veţi vedea că preţurile sunt de cinci-şase ori mai mari, râse vânzătorul.
Gândii iarăşi cu voce tare: opt mititei, patru frigărui, două salate, pâine şi două sticle cu apă fac aici cam 400.000 lei, iar la un restaurant de mâna a doua, cam două milioane. Le-am cumpărat pe toate şi am mers la una din mesele de plastic amenajate pentru aşa ceva. La mesele vecine erau moldoveni, ardeleni etc.
– Vă caut, domnule Amicu’, de un sfert de oră!
La vederea modestei mese de plastic şi a caserolelor, Valerian izbucni:
– Păi, asta-i restaurantul la care aţi promis că mă invitaţi, fi v-ar restaurantul al dracului? Mai rău ca în Piaţa Zahana! Zău, aşa!
– Ca să putem mânca la restaurantul de la Casa Albă, trebuie să fim economi la Bucureşti! Îi explicai eu.
Omul izbucni într-un hohot sănătos de râs:
– Cine-am fost şi ce-am ajuns! Măcar de nu ne-ar vedea vreun cunoscut că ne facem de râsul lumii!
Mâncarea a fost delicioasă, iar comandantul ţinu să-şi plătească porţia, urmând ca eu să-mi ţin promisiunea cu restaurantul la… Washington!

VICTOR CONSTANTIN,
coautor al volumului
„Peregrini prin America”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.