Încă de săptămâna trecută, preşedintele de la Organizaţia de Pensionari a PNL Olt, a oficializat plecarea sa la ALDE Olt. O decizie care nu poate fi ţinută la infinit sub preş. Prea multe comentarii nu sunt de făcut. Doar o imensă dezamăgire. Aurel Roşu rezistase la toate presiunile făcute, în ultimii ani, asupra sa dinspre PSD. A motivat de fiecare dată caracterul şi înţelepciunea omului capabil să înţeleagă ce înseamnă traseismul politic. De data asta, fără o motivaţie politică, cu un substrat deductibil de natură personală, Aurel Roşu pleacă din PNL la ALDE. De aici încolo, nu mai este nimic de zis… Rămâne ştirea seacă. Un liberal, de la Olt, a plecat la ALDE…