Acasă Administrație Rezistenţă prin cultură! Primăria Caracal, proiect ambiţios pntru Biblioteca „Virgil Carianopol”

Rezistenţă prin cultură! Primăria Caracal, proiect ambiţios pntru Biblioteca „Virgil Carianopol”

363

Miercuri, 27 iunie 2018, într-o locaţie de poveste, la Casa Doldurea, a avut loc lansarea proiectului „Restaurarea, consolidarea, echiparea şi dotarea Bibliotecii «Virgil Carianopol», în vederea valorificarii durabile a patrimoniului cultural local”, în prezenţa primarului municipiului Caracal, Liviu Radu, directorului Direcţiei Judeţene de Cultură, Gheorghe Iorga şi presei, organizată de echipa de coordonare a proiectului, formată din: Dănuţ Toma – Şef serviciu Programe, Strategii de Dezvoltare – Manager de proiect, Răzvan Cernat, director executiv în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Urbană, Achiziţii, Investiţii, Tehnic – Responsabil tehnic, Silvia Dumitrescu, Arhitect şef – Responsabil arhitectură, Gabriel Mogoşanu, Şef serviciu Achiziţii Publice – Responsabil achiziţii, Ecaterina Băloi, Consilier superior în cadrul Compartimentului Buget Contabilitate – Responsabil financiar contabil, Cristian Demene, Expert principal în cadrul Serviciului Programe, Strategii de Dezvoltare – Responsabil întocmire cereri de rambursare, Claudia Pocşoară, Consilier superior în cadrul Serviciului Programe, Strategii de Dezvoltare – responsabil cu activităţile de informare şi publicitate, Emil Rădescu, Secretarul municipiului Caracal – Responsabil juridic şi Mădălina Păun, inspector principal în cadrul Serviciului Programe, Strategii de Dezvoltare – asistent
manager.

Radu Liviu: „Oraşul nostru este conceput a fi un pol cultural”
Cel care a deschis evenimentul de lansare al proiectului a fost primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, care a punctat faptul că reabilitarea clădirii instituţiei de cultură este de bun augur, pentru că elevii din Caracal ar avea un loc modern unde să vină să petreacă timpul liber.
„Bine aţi venit, dragi prieteni, dragi invitaţi! Sunt deosebit de onorat că ne aflăm astăzi aici şi datorită faptului că este primul proiect important pe care l-am semnat din poziţia de primar al municipiului Caracal. Este un proiect destul de valoros, în sensul că face parte din patrimoniul naţional, cultural şi patrimoniul oraşului nostru. Consider că acest proiect va întoarce în mod pozitiv arta şi cultura caracaleană, pentru că toate lucrurile acestea au legatură. Mizez pe acest proiect, sper ca el să reuşească şi de asemenea pe faptul că în tot acest timp până la consoliderea şi terminarea acestuia o să reuşim să inducem în mintea caracalenilor, a părinţilor, a familiilor, cât de important este acest proiect, pentru că nu degeaba se restaurează o clădire. Aici este vorba de a schimba mentalitatea oamenilor din acest oraş, încat copiii, viitorul nostru de mâine, să aibă pe noptiera o carte, iar seara, la culcare, sa poată să o răsfoiasca indiferent din ce domeniu ar fi cartea respectiva. Împreuna cu Vera Grigorescu, care este coordonatorul bibliotecii noastre, să reuşim până la terminarea acestui proiect să putem parcurge toate etapele, astfel încat, sa schimbam modul de a gândi al oamenilor, deoarece oraşul nostru este conceput a fi un pol cultural.
Eu vă mulţumesc încă o dată şi vreau să mulţumesc acestei minunate echipe de implementare a acestui proiect extraordinar de la compartimentul Integrare din cadrul Primăriei Caracal şi împreună cu ei sper să redăm oraşului multe proiecte de acum încolo.”, a spus primarul municipiului Caracal, Liviu Radu.

Reabilitarea bibliotecii, un proiect amplu
Proiectul de reabilitare a Bibliotecii „Virgil Carianopol” presupune multe activităţi de restaurarea, consolidarea şi dotarea clădirii, refacerea faţadelor în stilul arhitectonic al clădirii iniţiale, cu menţinerea aspectului artistic al epocii din care provine, consolidarea structurală a clădirii, conservarea, inclusiv a componentelor artistice, refacerea instalaţiilor interioare (instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii alimentare cu gaze naturale, instalaţii termice, de ventilaţie-climatizare, instalaţii de avertizare şi alarmare la incendiu, antiefracţie, supraveghere video-voce date, etc.). De asemenea, se mai doreşte şi modernizarea şi dotarea cu mobilier eficient a sălilor bibliotecii, amenajarea unui atelier şi a unui birou de evidenăa, prelucrare şi dezvoltare a colecţiei volumelor, realizarea şi dotarea unui spaţiu multifuncţional acoperit, în locul curţii interioare, care sa gazduiasca diferite evenimente culturale, reabilitarea demisolului, prin amenajarea de funcţiuni dedicate cursurilor şi activităţilor de studiu pentru tineri.

Proiectul „Restaurarea, consolidarea, echiparea şi dotarea Bibliotecii «Virgil Carianopol», în vederea valorificarii durabile a patrimoniului cultural local- cod.SMIS 116185 – finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, AXA PRIORITARA 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, PRIORITATEA DE INVESTIŢII 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural” se se implementează timp de 30 luni, începând din data de 03.08.2017 şi are o valoare totală de 10.200.984,08 lei, din care 9.895.723,40 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.