Copilăria poate fi prezentată în diverse construcții lingvistice, dar niciodată cum o poate face un poet. Prin versuri. Ion Anuța ne invită să lecturăm o poezie dedicată copilăriei și amintirilor celei mai frumoase perioade a vieții unui om.
Copiii sunt mirajul lumii
În lume toți venim copii,
Iar mama pentru ei suspină,
Ei sunt mirajul de făclii,
Ce- n case ne aduc lumină.
Sunt mâinile ce cu iubire,
Atingem cerul sclipitor,
În geana timpului ce vine
Miraje vii, spre viitor.
Cu inimile lor curate
Ei ne iubesc si-apoi ne cearta,
Și-n plina lor maturitate,
Ne judecată și-apoi ne iartă.
Iar tot ce-n viață-nfăptuiesc,
În lumea asta zbuciumată,
E testamentul ce-l primesc,
De la bunici, mamă și tată.
Căci bogația cea mai mare,
În lume, doar copiii sunt,
Ei sunt miracol, sunt magie,
Și frumusețe pe pământ.
De multe ori când ni se pune,
De către ei cate-o’nerăbdare,
În marea lui înțelepciune,
Nici înțeleptul, răspuns n-are.
Copilăria e șuvoi,
De apă limpede, curata,
Din care am băut și noi,
Și nu se uită niciodată.
Comoară cu povești frumoase,
Este cadoul ce-l primim,
Tărâmul fericirii noastre,
Iar de-l primim, nu-nbătrânim.
Ei găsesc totul în nimic,
Cei mari, nimic în tot ce este,
Ce bine-ar fi să rămâi mic,
În lumea asta de poveste!!
Ei sunt resursa, ei sunt darul,
Dat lumii, ce prin ei trăiește,
Ei sunt iubirea și semnalul,
Ca Dumnezeu ne mai iubește.
