Acasă Actualitate Şeful Fiscului de la Olt şi doi angajaţi, trimişi în judecată de...

Şeful Fiscului de la Olt şi doi angajaţi, trimişi în judecată de DNA Craiova

318

Conform unui comunicat dat publicităţii de Direcţia Naţională Anticorupţie, instituţia, prin Serviciul Teritorial Craiova, a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care şi şeful Fiscului oltean, Florin Diaconescu (la data faptelor și în prezent șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice), şi Cristian Chirilă Țugulan (la data faptei adjunct al șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt și conducător al Activității de Inspecție Fiscală – Contribuabili Mijlocii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt) şi Claudiu Adrian Bodescu (la data faptei șef Serviciu Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt), angajaţi ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt. Cei trei sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului în dosarul lui Constantin Pop, coordonator al activităţilor desfăşurate de firma S.C. Gardienii S.R.L. Pop nu şi-a îndeplinit obligațiile fiscale, în perioada ianuarie 2009-august 2014, sustrăgându-se de la plata sumei de 8.783.367 lei către bugetul de stat, reprezentând TVA datorată în raport de activitatea efectivă a agentului economic.

În rechizitoriul întocmit de procurori se mai arată:
„La comiterea infracțiunii de evaziune fiscală au participat efectiv și inculpatele Miroiu Elena (contabil) și Sefter Luminița (manager financiar până în luna iunie 2012).
Concret, în toată perioada menționată, în deconturile de TVA ale persoanei juridice depuse lunar la organul fiscal, au fost evidențiate la rubrica «TVA deductibil» sume mai mari decât cele susținute de documentele de evidență primară (facturi de achiziție de bunuri și servicii de pe teritoriul național) înregistrate în evidența contabilă. În acest mod, prin crearea artificială, scriptică, a acestui TVA deductibil, a fost diminuată voit TVA de plată rezultată din activitatea reală a societății comerciale, cu consecința micșorării sumelor de plată datorate la bugetul de stat.
Începând cu luna iulie 2012, activitatea evazionistă a firmei a fost coordonată efectiv și girată de către inculpata Prunișoară Gheorghița, deși exista o incompatibilitate evidentă cu funcția publică pe care o deținea – consilier superior cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Olt – Activitatea de Inspecție Fiscală.
Mai mult, cu prilejul realizării în luna octombrie 2012 a unei inspecții fiscale la S.C. Gardienii S.R.L., inculpata Prunișoară Gheorghița, cu încălcarea prevederilor legale, nu a menționat în raportul de control situația reală cu privire la TVA de plată sustrasă în mod ilegal, cauzând astfel o pagubă bugetului de stat în cuantum de 4.770.253 lei, concomitent cu obținerea de foloase necuvenite în același cuantum pentru firma “protejată”.
Pentru “serviciile” sale, în perioada 25 octombrie 2012 – 25 iunie 2013, inculpata Prunișoară Gheorghița a pretins și primit de la inculpatul Pop Constantin sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 213.735,6 lei.
Ulterior suspendării sale din funcție, (la 03.07.2013 ca urmare a trimiterii în judecată de către D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu serviciul), inculpata Prunișoară Gheorghița a primit, de la inculpatul Pop Constantin, în perioada 10 iulie 2013 – 26 august 2014, sume de bani lunare, necuvenite, în cuantum total de 355.217 lei, pentru ca aceasta să-și exercite influența asupra foștilor colegi cu atribuții de control sau funcții de conducere din cadrul A.J.F.P. Olt, în vederea protejării S.C. Gardienii S.R.L., în eventualitatea unor controale fiscale.
Influența inculpatei a fost una reală, în sensul că, în anul 2014, la instigarea lui Diaconescu Florin, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Olt, inculpații Bodescu Adrian Claudiu și Țugulan Chirilă Cristian au depus toate demersurile pentru ca inculpatul Pop Constantin să nu fie tras la răspundere penală, ca urmare a unor inspecții fiscale efectuate la S.C. Gardienii S.R.L., (prin luarea în considerare a unor regularizări nelegale de TVA, emiterea de decizii de impunere doar pentru obligații fiscale accesorii și prin nesesizarea organelor de urmărire penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală).
Banii primiți drept mită de către Prunișoară Gheorghița au fost justificați în evidența contabilă de Pop Constantin prin achiziții lunare fictive de servicii neindividualizate, „prestate” de două societăți comerciale, ce aparțineau unor persoane apropiate inculpatei.
Banii remiși în realitate inculpatei Prunișoară Gheorghița cu titlul de mită/cumpărare de influență au fost utilizați din dispoziția acesteia pentru achiziționarea unui apartament în municipiul București (în valoare de 153.000 de euro).
În contextul sustragerii de la plata TVA, în perioada 02 iulie 2012 – 28 iulie 2014, inculpatul Pop Constantin a retras din contul deținut de S.C. Gardienii S.R.L., în numerar, prin 462 de operațiuni succesive, suma de 1.234.000 lei, banii respectivi fiind folosiți ulterior în interes personal.
Pentru a justifica aceste cheltuieli, din dispoziția lui Prunișoară Gheorghița, inculpata Miroiu Elena a efectuat înregistrări nereale în documentele de evidență contabilă ale persoanei juridice (plăți către furnizori inexistenți).
Statul român, prin A.N.A.F., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.783.367 lei la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, reprezentând TVA dedusă nelegal de către S.C. Gardienii S.R.L..
De asemenea, statul român, prin A.N.A.F., a solicitat obligarea inculpatei Prunișoară Gheorghița la plata sumei de 4.770.253 lei la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere potrivit prevederilor legale, în solidar cu inculpații S.C. Gardienii S.R.L., Pop Constantin, Sefter Lumința și Miroiu Elena. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Prunișoară Gheorghița, Sefter Luminița, Pop Constantin și S.C. Gardienii S.R.L.”.
Dosarul în cauză a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.