Sâmbătă, 17 martie 2018, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului din Slatina, a avut loc Conferinţa Teritorială a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor – Filiala Olt. În cadrul acestei întâlniri, cei peste 400 de membri delegaţi, aflaţi în sală, şi-au ales Biroul Permanent şi preşedintele. După scrutinul intern, ales, cu majoritate de voturi, a fost deputatul Mihai Niţă, care ocupa funcţia de lider al liberal-democraţilor olteni. Nicio emoţie, însă, pentru acesta, deoarece a fost singurul candidat la funcţia supremă în organizaţie.
Marius Bălaşa, candidatul ALDE la Slatina
Preşedintele ALDE Olt, Mihai Niţă, a făcut anunţul la care nu se aştepta nimeni: Marius Bălaşa este propunerea pentru ocuparea fotoliului de primar al Slatinei.
„Îmi doresc ca și noi, la nivel local, să avem capacitatea să promovăm cei mai competenți oameni. Îmi doresc să fim acel partid, care a învăţat din greşelile trecutului, să nu devenim partidul numărul doi, ci partidul numărul unu.”, a spus Bălaşa.
Marius Oprescu: „Viitorul preşedinte al României va fi dat de Alianţa PSD-ALDE”
Dintre toţi invitaţii aflaţi la Conferinţa Teritorială a ALDE Olt, cea mai interesantă prezenţă a fost a preşedintelui Consiliului Judeţean Olt, preşedinte executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, care a fost primul lider politic, ce a folosit termenul „aliaţii noştri”, cu referire la ALDE. Discursul lui Oprescu a fost apreciat de invitaţii de la centru şi de întreaga audienţă.
„Împreună ne-am ţinut de cuvânt şi nu a fost nevoie de niciun act în cadrul alianţei. Ne aşteaptă un an 2019 dificil, cu două examene grele, europarlamentarele şi prezidenţialele şi cred cu convingere că viitorul preşedinte al României va fi dat de Alianţa PSD-ALDE. Sper să avem o colaborare frumoasă în cotinuare!”, a spus Marius Oprescu.
La eveniment au fost prezenţi: Norica Nicolai, europarlamentar ALDE, Daniel Chițoiu, secretar general al partidului, Tudor Ionescu, secretar adjunct al ALDE, Claudiu Daniel Catana, preşedinte TLDE şi Mihai Gerea, deputat.
Reales,un candidat pe un loc. Era normal sa castige.