Privind lucrurile ca o continuare în ceea ce privește sfânta icoană, pe lângă legătura pe care ea ne-o face nouă, atât celor religioși și mai puțin religioși, cu Divinitatea, ea ajută totodată și la adunarea minții noastre în rugăciune, dar și odihnește sufletul fiecăruia, suflet aflat într-o continuă luptă cu furtunile vieții, fiind o adevărată împăcare cu sine însuși.
Deci, astfel, omul aflat în fața unei icoane, aceasta nu face decât să-l împingă la rugăciune și pentru faptul că asupra ei se pogoară Duhul Sfânt, deși ca fiind palpabilă prin liniile și culorile folosite de iconar sub diverse forme, simțim adevărurile vieții tainice.
Prin icoană, în pictarea lor, reprezintă sfinții, viața și episoade din viața lor, scene biblice, întrucât acestea să nu rămână simple imagini sau reprezentări, ci să capete forma de reprezentare – manifestare vizuală în timp și spațiu a unei realități divine și invizibile.
Sigur, icoana, pe lângă reprezentarea ei artistică, este și un obiect de cult, care, prin ceea ce are ilustrat pictural, nu face decât să contribuie la învățătura creștină, alături de celelalte modalități de exprimare (predici pastorale, cărți liturgiice etc).
Iconografia, în ansamblul ei, este o „scriere de imagini”, lucru care o face comparabilă cu Sfânta Scriptură, unde găsim relatări istorice, mărturii ale adevărului care sunt transcrise în icoane și care nu pot fi produs al imaginației iconografului, dar și o „pedagogie” pentru cei care nu știau să citească, jucând astfel rolul unei cărți pentru ei, unde puteau să citească învățătura creștină mărturisitoare a adevărului și propovăduirea credinței ortodoxe.
Pictorul iconar, înainte vreme, era numit „zugrav”, denumire care a fost preluată de limba-română veche, din cea greacă, prin asta făcându-se ca iconografia să fie o categorie distinctă de pictură.
Făcând referire tot la vechime – istorie, amintesc aici că primul iconar, potrivit tradiției, a fost Sf. Ap. Luca, cel care a pictat chipul Maicii Domnului și care este considerat ocrotitorul iconarilor, după acesta urmând Sf. Metodie, Chiril, Cuviosul Alipie, Cuviosul Grigorie iconarul – aceștia trăind în Rusia, Sf. Lazăr din Constantinopol, Sf. Petru al Moscovei, Sf. Cuv. Andrei Rubliov ș.a.m.d.
Prin această menționare a primilor iconari, putem lesne trage o concluzie clară despre viața unui iconar care trebuie să fie de creștin evlavios, o viață curată întru Hristos, cu multă rugăciune și post, practicant al ortodoxiei – calea cea dreaptă-, mai cu seamă că iconarul are rugăciuni speciale, atât la începerea lucrului, cât și la terminarea lui, el prin meșteșugul lui slujește și propovăduiește într-o formă deosebită și plină de har lui Dumnezeu, prin intermediul bisericii.
Atunci când unii iconari, precum Iordache Nicolau, de la Muntele Athos, nu reușesc a duce la bun-sfârșit o icoană, el atunci se învrednicește ca numele lui să fie desăvârșită printr-o minune, astfel, acele icoane rezultate le putem numi „icoane nefăcute de mână omenească”.
– va urma –
Profesor,
Hary Alexandru Bungiu
- PS. Cei interesați sunt așteptați să se înscrie la clasa de iconografie – pictură, din cadrul Școlii Populare de arte și Meserii Slatina
