Încep prin a adresa un călduros „La mulți ani!” tuturor și a vă ruga ca în acest an să iertați și să iubiți mai mult, să zâmbiți și să vă bucurați alături de cei dragi.
Cumva provocat de o discuție avută astăzi cu o studentă și ieri cu un om tare drag sufletului meu am decis să scriu despre lipsa comunicării interpersonale.
Mi-am dat seama că oricât ne-am înconjura de tehnologie pentru a sta unii cu alții mai aproape, nu facem altceva decât să ne depărtăm. O discuție prin sms-uri sau prin mesaje pe Facebook nu poate duce la o finalitate într-o problemă, fiind extrem de greu pentru a păstra prioritățile de scriere între două persoane. Discuțiile la telefon au un avantaj anume, însă este greu să empatizezi cu cineva fără să îți folosești toate simțurile.
Am observat că lipsa unei comunicări imediate atunci când apar nelămuriri, neînţelegeri, interpretări greșite, probleme personale care afectează și pe cei din jur, poate provoca o discuție extrem de urâtă care cuprinde aspecte ce nu le credeai deranjante inițial, dar care, dintr-o inerție a atacului în vorbire apar involuntar și astfel apare cearta.
Cearta este atunci când două inimi sunt atât de depărtate încât au nevoie să țipe una la cealaltă pentru a se auzi între ele. Cred că o definiție mai profundă şi mai frumoasă ca aceasta nu se găsește. Indiferent că alegem ca în relațiile noastre, de orice tip sunt ele, să comunicăm imediat sau la o perioadă de timp, comunicarea are nevoie în mod obligatoriu de sinceritate.
Astfel, dacă nu suntem sinceri cu noi înșine în înțelegerea persoanei de lângă noi și nu arătăm acest lucru prin ce facem sau prin ce vorbim, atunci comunicarea este nesusținută și bineînțeles nu are un rezultat. Ba mai mult, riscăm să cădem într-o prăpastie extrem de adâncă, unde majoritatea relațiilor se pierd și nu mai pot fi recuperate, indiferent de atitudinea de după.
Deci lipsa comunicării duce la ceartă, iar cearta de cele mai multe ori duce la ruperea relațiilor cu oamenii din jurul nostru. Însă nicio comunicare nu își are rostul dacă, nu există în mod obligatoriu și o rectificare în comportamentul tău în primul rând și apoi în al celuilalt, adică o schimbare a modului de raportare față de lucrurile neînțelese.
Oricât am crede noi ca am lămurit un aspect este bine să încercăm repetarea lămuririi acestuia de câte ori este nevoie, pentru a ne asigura că nu există o urmă de îndoială şi astfel pentru a nu provoca pe viitor noi incidente care pot degenera urât.
Sigur că oamenii se dau atât de ocupați de problemele lor încât uită să îi asculte și pe ceilalți și atunci devin confuzi când văd că cei din jurul lor se răcesc. Repet, baza oricărei interacțiuni umane este comunicare verbală care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu empatie față de celălalt, sinceritate și logic, o schimbare în atitudine.
Dragii mei,
Ca oameni greșim de multe ori. Dar depinde de noi dacă conștientizăm greşeala sau atitudinea incorectă. Cel mai frumos aspect pe care l-am auzit aseară, de la un om care făcea „mea culpa”, a fost încercarea, chiar și pentru câteva minute, de a se pune în locul meu. Acest exercițiu extrem de greu, care lovește în mândria personală cu atâta duritate încât teologul din mine rămâne surprins, nu face altceva decât să arate acel aspect de sinceritate profundă care vrea schimbare în bine.
Dar pentru ca tot acest proces primejdios de lămurire care poate avea repercusiuni drastice în relaționarea cu ceilalţi să nu aibe loc, atunci comunicarea imediată și sinceră rămâne prioritară.
Oamenii astăzi au nevoie mai mult ca până acum să fie ascultați și înțeleși așa că, dragii mei, mergeți și comunicați cu cei de lângă voi și interacționați cu ei și veți vedea lumina de pe chipurile lor.
