În 30 de minute de intervenţie, pompierii Detaşamentului Slatina au lichidat un foc, care a distrus 300 de kilograme de baloţi de furaje. Incendiul a fost provocat de doi copii în vârstă de 4 şi 6 ani, care se jucau, nesupravegheaţi. Focul a cuprins rapid furajele, iar extinderea lui ar fi produs o tragedie. Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2017, în comuna Coteana. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
Tot în aceeaşi zi, o altă echipă de pompieri ai Detașamentului Slatina, s-au deplasat la Teslui, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Într-o oră şi jumătate, pompierii au lichidat focul, care a distrus acoperișul unei anexe, electronice, electrocasnice, mobilier si materiale textile
Efectul termic al unui cuptor electric este de vină pentru producerea incendiului.