Violenţa atinge cote maxime. Asta s-a întâmplat joi, 26 octombrie 2017, în comuna Spineni, unde B.M. (minor), Bituleanu Cosmin Alexandru, Ungureanu Doru Florinel, Enciu Nicolae Alexandru și Ungureanu Cosmin Ionuț, au aruncat cu pietre asupra casei vecinului lor, Moroșu Iulian, însoţite de injurii și amenințări. Aceştia distrus parțial gardul împrejmuitor al locuinței cu scopul de a pătrunde în locuința acestuia. Moroșu a sunat la 112, iar un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului. Din acest moment, evenimentele par scoase dintr-un film:
„Sosite la fața locului, organele de poliție, în timp ce discutau cu familia Moroșu, au constatat faptul că din curtea familiei Ungureanu sunt aruncate pietre, fiind avariată autospeciala acestora cu nr. de înregistrare MAI 29643. Constatând starea de necesitate constând în iminența pericolului de a fi vătămată integritatea corporală a soților Moroșu și a organelor de poliție, precum și a bunurilor acestora, agenții de poliție s-au deplasat la locuința familiei Ungureanu, unde în interior au observat șapte persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice și care adresau amenințări cu moartea și injurii la adresa polițiștilor și a vecinilor, iar pentru înlăturarea pericolului, lucrătorii de poliție au pătruns în interiorul imobilului circa 10 -15 metri cu scopul de a împiedica agresorii să mai arunce cu pietre. În momentul în care ag. șef adj. Tudorică Dan și ag. șef adj. Bobaru Constantin ieșeau din curtea imobilului cu numitul Ungureanu Doru Florinel, acesta a devenit agresiv, opunându-se la încătușare și a aplicat o lovitură cu piciorul drept în piciorul stâng al agentului de poliție Bobaru Constantin, care a căzut la sol, fiindu-i fracturat piciorul. După această lovitură, ceilalţi doi agenți de poliție au protejat polițistul rănit și aflat în imposibilitate de a se deplasa, pentru a nu fi lovit în continuare de cele șapte persoane aflate în curtea imobilului și care ieșiseră în fața locuinței, adresând în mod repetat injurii la adresa polițiștilor. Deși au constatat starea gravă a sănătății agentului de poliție Bobaru Constantin, care acuza dureri insuportabile la piciorul stâng, numiţii Ungureanu Cosmin Ionuţ, B.M., Bituleanu Cosmin Alexandru şi Enciu Nicolae Alexandru nu au acordat ajutor acestuia și nu au solicitat intervenția Serviciului de Ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale, continuând adresarea de amenințări cu moartea la adresa polițiștilor până la sosirea echipajelor de intervenție rapidă din cadrul S.A.S Olt. Agentul de poliție Bobaru Constantin a fost transportat la Spitalul Județean Slatina unde a fost constatată o dublă fractură de gambă stângă tibie și peroneu, cu deplasarea ambelor oase; din concluziile preliminare stabilite de către medicul legist a rezultat faptul că numitul Bobaru Constantin prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 26.10.2017, prin lovire cu corp dur, necesitând pentru vindecare un nr. de 120 zile îngrijiri medicale.”, conform comunicatului de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.
A doua zi, pe 27 octombrie 2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul minor B.M. pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 27.10.2017 şi până la data de 25.12.2017 , inclusiv. Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Ungureanu Doru Florinel, Ungureanu Cosmin Ionuţ, Bituleanu Cosmin Alexandru şi Enciu Nicolae Alexandru pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.10.2017 şi până la data de 25.11.2017, inclusiv.
sursa: adevărul.ro