Suntem un popor căruia îi place să-şi cuibărească mintea şi sufletul printre paginile volumelor tipărite cu satisfacţia că, prin lectură, reuşim să scăpăm de povara existenţei cotidiene. În vremurile noastre, când suntem prinşi în vâltoarea unui ocean de informaţii de dimensiuni excepţionale, cărţile se ridică cu mândrie din valurile mediocritătii informaţionale pentru a-şi croi drum spre inimile şi minţile cititorilor. Întotdeauna, ca popor, am perceput cărţile ca pe nişte balsamuri ale sufletului şi ne-am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi valoroase de consolidare spirituală şi intelectuală. Este o onoare să scrii cărţi, este o onoare să fi cititor.
Joi, 12 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, a avut loc lansarea volumului de proză scurtă: „Noaptea strugurilor amari”, semnat de Marin Traşcă. La eveniment au fost prezenţi colegi ziarişti ai acestuia, prieteni foarte vechi şi buni, precum şi scriitori locali. Momentul muzical a fost asigurat de rapsodul Ion Creţeanu, care a interpretat câteva doine populare. Volumul conţine, în cele 174 de pagini, peste 50 de titluri ale unor proze scurte şi beneficiază de o grafică elegantă.
Autorul vorbeşte despre un săptămânal, apărut în Spania, unde locuia, mai bine de 11 ani şi este ziarul care a crezut că „rândurile mele pot să intereseze pe cineva, că în ele ne regăseam toţi, viaţa noatră cu tot, cu frământările şi visele albite de atâta aşteptare a vremurilor bune, dar şi cu metehnele noastre, atât de caraceristice atunci când vrem să ieşim în evidenţă cu orice preţ”.
Urmează un motto al acestui volum de proză, semnat Marin Traşcă: „… oftez într-un colţ, pentru ca atunci când nu am aer să-l iau înapoi!” şi este adresat „tuturor celor care au crezut în mine!”. Cuprinde apoi un argument: „Doar atunci când eşti desparte duci dorul dorului de toate!”. În care, autorul, la miez de noapte, stând cu mâna la falcă, meditează, plin de dorul lin, de dorul de acasă, cu tot ce-şi aduce el aminte, de ceea ce a lăsat în urmă, la plecarea din ţară, invocându-şi mama.
Cuvântul editorului, în care vorbeşte de autor şi numeşte volum de faţă „o radiografie a contemporaneităţii, ce readuce în atenţie migraţa românească din Diaspora”.
Urmează o prefaţă „Amărăciunea depărtării sau… Noaptea strugurilor amari”, în care se împuterniceşte tăria cuvântului „dorul, dorul de acasă, dorul de pământ, dorul de frumos, dorul de un pic de bine”
Cartea, care este structurată în capitole, creionează mulţimea de sentimente cu un mod original de redare a trăirilor, stărilor de spirit, darşi a realităţii crude. Însăşi titul este o metaforă şi poate fi tratat ca un manual de „supravieţuire” dincolo de graniţe.
Titlul cărţii este transpunerea unui editorial scris de autor cu ani în urmă, din care prezentăm un fragment:
„Uitasem de lucrurile astea pe acoperite de peste 40 şi ceva de ani, când , în noaptea de Anul Nou, mă aflam într-un loc care-mi permitea să stau de vorbă cu mine însumi, cineva de la celălalt capăt al «firului» mă întreba dacă am luat cu mine şi cele douăsprezece boabe de struguri, tot atâtea dorinţe pentru anul viitor. Nu mă mai gândeam că, după o viaţă de om, sau, mă rog, o bună parte din ea, sunt pus din nou în situaţia de a-mi lega destinul de câteva boabe de struguri. I-am răspuns că, în loc de boabe, voi rostogoli în barbă tot atâtea picături de rouă, mari şi sărate, dulci şi amare, pentru tot ce nu am putut face în anul trecut, în anii trecuţi, pentru neputinţa de a fi în locul şi la timpul potrivit să împiedic răul făcut…”.
