Vizitele „mult lăudate” ale liderului nostru în „LUME”, dar mai ales cea costisitoare, cu „bătaie pe umăr” din S.U.A, cea angajantă față de a lui E. MACRON la „NOI” cât și cea viitoare a LUI la BERLIN, mă face să mă întreb dacă politica noastră externă ar trebui să fie proeuropeană sau proamericană…
Pornind de la teza conform căreia politica externă a unui stat se bazează pe politica internă „REUȘITĂ”, mă întreb ce e de făcut astăzi când „totul” este foarte complicat în relațiile internaționale? Mai concret, având în vedere „previziunile evoluției” cum că „HAOSUL AMENINȚĂ”, ar trebui ca BUCUREȘTIUL să opteze pentru o strategie predominantă, pe linie de securitate, care să „stabilească” ca cetrul de greutate – „avantajos” pentru noi, fie NATO + S.U.A, fie UNIUNEA EUROPEANĂ, cu cei doi piloni – BERLIN și PARIS…
Dacă până acum, în anii care s-au scurs după 1989 puteam să spunem, la general: „NOI MERGEM CU TOȚI!”, presupunând că „UNITATEA OCCIDENTULUI” este veșnică, astăzi chiar a apărut o dilemă de politică externă și securitate.
ASTFEL: 1.) După BREXIT, „unele capitale europene” se poziționează tot mai limpede „pro” sau „contra” adâncirii integrării europene (VARȘOVIA, BUDAPESTA, PRAGA versus BRUXELLES).
2.) Între S.U.A și U.E este vizibil un proces de distanțare care s-a accentuat după alegerea administrației TRUMP. Atât de evidentă încât deseori „negările liniștitoare, dar formaliste” sunt infirmate de MARI din UNIUNEA EUROPEANĂ, cum ar fi chiar neinspiratul, în multe cazuri, JEAN CLAUDE JUNKER care nu demult spunea: „politica S.U.A s-a schimbat fundamental în ultimii ani și trebuie să avem în vedere autonomizarea strategică a U.E!”
3.) Lansarea documentului referitor la Apărarea Europeană care va testa opinia publică europeană cu privire la AUTONOMIA Uniunii Europene pe linie de securitate față de S.U.A susținută cu tot mai multă insistență de BERLIN și PARIS.
4.) Este foarte posibil ca GERMANIA și FRANȚA să nu-și crească substanțial contribuția la NATO spre nervozitatea lui TRUMP, în schimb argumentează nevoia de a-și spori alocările bugetare pentru tehnologie militară europeană în cadrul programului APĂRAREA EUROPEANĂ. La urma urmei este vorba de BANI pentru armament și întrebările sunt: – Cumpărăm PATRIOT, dar avem bani și pentru ELICOPTERE FRANCEZE? – GERMANIA ne va presa și EA – pe linia SECURITĂȚII UNIUNII EUROPENE? – Alegem garanțiile americane, cu articolul 5 sau franco-germane?
5.) În ultima vreme, consensul internațional se stinge. Binomul occidental S.U.A – U.E. are probleme, „nesiguranța” este pe flancul de EST, receptarea lui TRUMP în EUROPA este „rea” și UNIUNEA EUROPEANĂ „manifestă” diverse forme de insubordonare față de S.U.A. GERMANIA este gata să preia conducerea în EUROPA, și toate acestea ar trebui să ne dea de gândit în TIMP UTIL printr-un PLAN B. ÎL AVEM?