Acasă Actualitate Consiliul Județean Olt. Demisia ar fi fost mai onorabilă!

Consiliul Județean Olt. Demisia ar fi fost mai onorabilă!

714

Timpul nu a fost de partea lui Gabriel Buleteanu. Inevitabilul s-a produs: președintele Consiliului Județean Olt a semnat miercuri, 9 august, suspendarea din funcție a acestuia. Asta, după ce demnitarul a fost trimis în judecată în dosarul în care principal inculpat este Gheorghe Anghel, fost primar al municipiului Caracal.

În procesul respectiv, alături de cei doi (Buleteanu și Anghel), mai sunt trimise în judecată, de către DNA Craiova, alte 22 de persoane. Suspendatul secretar al județului Olt ar fi semnat, în calitate de șef al Serviciului Juridic, unele documente care sunt imputabile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Victimă colaterală a modului de administrare al Caracalului de către primarul Gheorghe Anghel, lui Gabriel Buleteanu nu i se pot imputa foloase materiale pentru sine, în urma abuzului, în serviciul reținut în sarcina sa de către procurori. Dar, chiar și așa, calitatea sa de inculpat este o certitudine. Procesul se anunță lung, iar orice pronostic de pe acum, privind vinovăția finală a celor 24 de inculpați, angajați de altădată ai Primăriei Caracal, e hazard.
Însă, Gabriel Buleteanu n-ar fi trebuit să aștepte, de la înălțimea funcției ocupate, decizia de suspendare! Demisia ar fi fost mult mai onorabilă… Sau, cine știe, omul se gândește la o revenire pe post în cazul achitării. Iar în acest caz, prin suspendare, mai există o portiță de așteptare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.