În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Amin!
Dragii mei,
Nu cred că era o pericopă evanghelică mai potrivită, pentru această duminică, înainte de examenul maturității, pentru generația care anul acesta a terminat clasa a XII-a.
Am tot vorbit despre grijile vieții și sincer eram în pană de idei, dar uite că în acest an, pronia divină (purtarea de grijă a lui Dumnezeu) a rânduit că în cuvântul meu să mă pot lega de examenul de Bacalaureat.
Textul este superb și am să îl redau pentru a îmi susține ideile pe care vreau să vi le pun la inimă:
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
De aceea zic vouă: nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; sau nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerurilor, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţini credincioşilor?
Deci, nu duceţi grijă, spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Căci după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă“.
Chiar prima idee oferă pentru cei care mâine aveți examenul maturității soluția depășirii acestui obstacol: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.” – Adică cei ce au învățat sunt cei ce au ochii luminați și astfel ei sunt plini de cunoștințe, iar cei ce nu au învățat, adică ochii lor au văzut cele netrebuincioase și rele sunt plini de întuneric iar întunericul este o lipsă a luminii iar lumina este cunoaștere deci au o lipsă a cunoașterii.
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui – acest verset explică de ce în ultimii ani tot mai mulți dintre absolvenții noștri au picat cu brio nu doar examenul maturității ci și examenul vieții. A crede că poți să reușești în viață fără să muncești, sau să iei Bac-ul fără să înveți sau să îți întemeiezi o familie fără să iubești te plasează liniștit pe lista respinșilor.
Nu poți să stai să te distrezi non – stop și să nu treci pe la școală, iar acum să speri că o să treci examenele. Nu poți să nu muncești și să reușești, oricâte exemple sunt sigur că le aveți deja pregătite să mi le prezentați. Într-o explicație și mai simplă nu poți sluji lui Dumnezeu, care reprezintă cunoașterea absolută și necunoașterii.
Versetele următoare ne prezintă un adevăr crud spus de Mântuitorul Hristos care ar trebui să ne pună pe gânduri.
Singurul aspect la care vă rog să fiți atenți este termenul „îngrijiţi”. Traducerea corectă fiind „îngrijorați”. Astfel Hristos nu ne învață să fim leneși și să așteptăm ca toate să ne vină de la Dumnezeu. Adică degeaba te rogi să iei Bac-ul dacă nu ai învățat nimic. Trebuie doar să nu facem din grijile lumești o prioritate. Sunt necesare cele trupești, dar esențiale.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă – verbul „căutați” arată esența întregii pericope a acestei duminici și mai ales este îndemnul pe care Mântuitorul Hristos ni-l dă astăzi. O nouă dovadă pentru cei care pun pe seama Bisericii sloganul „crede și nu cerceta”, care nu aparține deloc Scripturii.
Vedem că Bisericii și implicit Sfintei Scripturi le aparțin verbele: „căutați”, „cercetați”, ș.a.m.d.. Astfel cei care caută și cercetează, învaţă sau descoperă în toate lucrările lor pe Dumnezeu atunci sunt cei ce vor primi ceea ce își doresc.
Rog pe Bunul Dumnezeu să caute cu milă asupra celor care mâine încep examenul de Bacalaureat și să le lumineze mintea pentru a începe această nouă etapă a vieții lor cu biruință, iar nouă celorlalți puterea să îi susținem, să ne învățăm toți „lecţia” de astăzi și să nu mai punem grijile noastre lumești ca prioritate în viața aceasta. Amin!
Prof. Teolog Drd. Alin Bolboașă Șofaru