În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin! Hristos a Înviat!
Dragii mei,
Joi, 18 mai 2017, telefonul meu și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deținea și s-a gândit că vrea o pauză pe neanunțate așa că m-am trezit în București fără un obiect esențial în activitățile mele, însă cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al unui service gsm am reușit să îl fac a doua zi să își reia activitatea la capacitate maximă.
Pentru că nu am mai avut căștile în urechi, atenția în ecran și mintea prinsă între aplicațiile „vinovatului” sus menționat, am reușit să văd altfel orașul, să îl simt, dar mai presus de orice am reușit să îl aud.
La trecerea de pietoni din dreptul Bibliotecii Naționale, undeva în jurul orei 7:30, așteptam alături de alte persoane culoarea verde la semaforul pietonal. Noi aveam roșu și mașinile verde. Într-adevăr se vedea doar un Logan albastru că se îndrepta spre Piața Unirii dar culoarea ne obliga să așteptăm, mașina aceea având prioritate. O doamnă cu căștile în urechi și ochelari de soare, mergea gesticulând și a intrat pe trecere fără să se asigure, chiar dacă ne văzuse pe noi așteptând. Bineînțeles că a urmat o frână puternică cu zgomot, dar mașina s-a oprit extrem de aproape de doamna care se blocase pe trecere.
Aici am văzut un episod care m-a șocat! Doamna, deși vinovată pentru că avea roșu și nici nu s-a asigurat, a început să îl înjure pe șoferul din mașină, un tânăr cu bun simț, care se albise probabil datorită evenimentului înainte petrecut și care nu a schițat niciun gest. Vă spun sincer că au trecut cel puțin două serii de semaforizare iar doamna tot înjura ca la ușa cortului un tânăr care nu era deloc vinovat de evenimentul care se petrecuse.
În metrou, deși extrem de aglomerat, doi bărbați deranjant de guralivi și „plini de must” foloseau înjurăturile clasice legate de „Dumnezeu”, „Hristos”, „Împărtășanie”, ș.a.m.d., spunându-și ofurile unul altuia. Atunci mi-a dat seama de un lucru extrem de important, pe care din păcate, cu voie sau fără voie, îl facem zilnic cu toții.
Îl blamăm pe Dumnezeu, Îl înjurăm mai bine spus, deși El are prioritate în guvernarea unei lumi tot mai indiferente la dragostea Lui și când, din vina noastră, a neglijenței, lenei, indiferenței, comportamentului deplorabil, ni se întâmplă câte ceva, sau doar suntem puțin speriați de ce putea să ni se întâmple, cum a fost doamna de mai devreme, imediat Îl găsim pe El vinovat!
Șoferul care avea verde era vinovat pentru că doamna care avea roșu și nu s-a asigurat a intrat pe trecerea de pietoni și era să provoace un accident. Dumnezeu este vinovat de neajunsurile celor doi bărbați din tren deși berile lor din mână la ora 8: 00 ne arată situația deplorabilă în care se aflau.
Ambele episoade pe care le-am sesizat joi dimineață expun trei oameni aflați în locuri și situații diferite prea ocupați de grijile vieții acesteia ca să își facă timp să se asigure la trecerea de pietoni sau să dea un „restart” propriei vieți. Acești oameni copleșiți de grijile care îi înconjoară găsesc alți vinovați pentru propriile greșeli: „aproapele” în cazul femeii și „Dumnezeu” în cazul celor doi.
Societatea de astăzi a reușit cu o forță aproape demonică să schimbe marea poruncă a iubirii din: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți” în: „Să învinovățești pe Domnul Dumnezeul Tău și pe aproapele tău nu ca pe tine însuți”.
Dragii mei,
Pentru protopărinții noștri Adam și Eva poate mai era o șansă de a rămâne în Grădina Edenului dacă își recunoșteau vina mâncării din rodul oprit. Acel: „Nu eu, femeia pe care mi-ai dat-o” și „nu eu, șarpele” este motivul care „umple paharul” și îi face pe cei doi să piardă viața veșnică. Tot așa și în situația expusă mai devreme acel „Nu vezi că sunt pe trecere” și „Ce viață grea mi-a dat Dumnezeu ăsta” i-a făcut pe cei trei să piardă șansa la viața veșnică. O ne asumare a vinei proprii și mai grav de atât, încercarea de a o muta pe umerii altcuiva rămân pentru mine motive de mare îngrijorare legate de calea aceasta greșită a urii și indiferenței pe care am luat-o în ritm galopant.
Omul care își conștientizează vina este omul care și-o asumă și vede că Dumnezeu este Cel cu prioritate în viața lui. Omul care” își vine în fire” asemenea fiului risipitor este cel care care pune un mare”.” punct în viața lui și o ia de la capăt încercând să nu mai repete greșelile făcute în trecut.
Fiți conștienți de greșelile proprii și vi le asumați dragii mei că nimeni vinovat este deciziile pe care le luăm! Asumați-vă viciile care au pus stăpânire pe viața voastră și cereți ajutorul lui Dumnezeu pentru o schimbare!
Faceți astfel și Dumnezeu o să facă minuni în vieţile noastre, astfel încât atunci pe bună dreptate putem spune cu tărie: Tu ești Doamne „vinovat” de tot ce mi se întâmplă!
Prof. drd. ALIN BOLBOAȘĂ ȘOFARU
Colegiul Național „Ion Minulescu”
