Acasă Politic Întrebare pentru ministru…

Întrebare pentru ministru…

165

Deputatul PSD, Marius Iancu. a adresat o întrebare Ministrului Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu despre despăgubirile care nu au fost, până acum, acordate proprietarilor de terenuri agricole din nordul județului Olt, după ce culturile au fost distruse de cerbi lopătari și mistreți.
Primarul comunei Poboru, Iulian Bărăscu a organizat o întâlnire la care au participat deputatul Marius Iancu, proprietarii de terenuri din zona Scornicești- Poboru- Spineni- Leleasca și reprezentanții celor patru fonduri de vânătoare din zonă. Fermierii au solicitat să li se acorde despăgubiri pentru pagubele produse atât în anii trecuți, cât și în acest an, iar reprezentanții fondurilor de vânătoare care sunt suprapopulate cu cerbi lopătari și mistreți vor mărirea cotei de vânătoare și posibilitatea de a vâna organizat atunci când sezonul de vânătoare este închis, dar animalele distrug culturile. Autoritățile locale sunt îngrijorate pentru că animalele au ajuns și în gospodăriile oamenilor.
„Proprietarii de terenuri din nordul județului Olt de confruntă de câțiva ani cu o problemă gravă. Culturile sunt distruse de mistreții și cerbii lopătari care s-au înmulțit foarte mult pe cele patru fonduri de vânătoare private. Fermierii spun că au fost afectate mii de hectare și numai anul trecut au avut pierderi de sute de mii lei. Nu au primit niciodată despăgubiri de la minister, deși au depus dosare și Garda Forestieră Vâlcea a constatat pagubele. Ce se poate face pentru ca evaluarea pagubelor să se facă corect și rapid și proprietarii de terenuri să fie despăgubiți?”, se arată în documentul trimis ministrului Apelor și Pădurilor.
Deputatul Marius Iancu a solicitat ministrului Adriana Petcu și găsirea altor soluții de către specialiștii din ministerul pe care îl conduce pentru ca proprietarii de terenuri să nu mai aibă pagube materiale din cauza animalelor sălbatice.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.