Acasă Cultură Ziua Națională a Norvegiei, marcată la Atelierul Intercultural „Victoria”

Ziua Națională a Norvegiei, marcată la Atelierul Intercultural „Victoria”

108

Miercuri, 17 mai 2017, cu începere de la orele 14:00, la Atelierul Intercultural „Victoria” a fost organizată, de Primăria Slatina, în parteneriat cu Asociația Culturală Center Inter Art, Centrul Internaţional de Artă România, Ziua Națională a Norvegiei, asta datorită faptului că ţara amintită este un partener important al municipiului reşedinţă de judeţ şi care s-a implicat în renovarea fostului cinematograf „Victoria” d e pe Lipscani. Inivaţi speciali au fost peste 50 de elevi ai Colegiului „Radu Greceanu”, care s-au familiarizat cu porturile populare norvegiene, purtate de trei tinere, au vizitat expoziţia fotografică, iar mai apoi, au urmărit filmul „Upperdog”, o producţie norvegiană, finanţată de stat şi realizată în anul 2009.
În ziua istorica de 7 iunie 1905, Parlamentul Norvegiei lua decizia unilaterală de a declara desfiinţată Uniunea cu Suedia ce data din 1814. Este o ţară mică, cu o densitate scăzută a populaţiei, determinată atât de condiţiile climatice severe, cât si de precaritatea resurselor naturale, Norvegia a pendulat fără voia ei, timp de aproape 500 de ani, între cei doi vecini mult mai puternici, Danemarca la sud şi Suedia la est.
O treime din Norvegia (partea de nord) este situată deasupra Cercului Polar şi este numită „Tărâmul Soarelui de la Miezul Nopţii”. Norvegia este alcătuită în mare parte din platouri montane, cu stanci goale, şi are relativ puţin teren agricol. Dar râurile rapide care vin din munţi asigură electicitate foarte ieftină. Norvegia generează mai multa putere hidroelectricaă pe cap de locuitor decât orice altă ţară. (norvegian.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.