Se vorbeste despre acest subiect în multe materiale online, emisiuni. Un lucru este cert: jocurile online excesive sunt o fugă din realitate. Atunci trebuie să fim atenți la realitatea pe care o vede copilul, o simte și pe care i-o creem ca părinți, familie…
Întrebarea este ce se face concret în acest sens?
Adolescenții sunt implicați activ în dezvoltarea unor metode mai sofisticate de a gestiona experiența emoțională. Secretele, fantasmele particulare și sentimentele mai profunde sunt toate posibile în această etapă. Acestea adaugă un nivel de complexitate vieții copilului, îmbogățind-o și făcând-o mai stresantă.
Consider că fiecare a avut, în perioada adolescenței (depinde despre ce generații vorbim), asemenea grupuri ce puneau sub semnul întrebării integritatea, siguranța, valorile și viața. Dacă vorbim despre perioada anilor 2000, erau găștile de rockeri și punkeri. Dacă voiai să aparții „găștii” de rockeri trebuia sa execuți anumite ritualuri, să te imbraci în negru, baieții să își lase părul lung, să îți rupi blugii, să asculți numai muzică rock și deobicei cineva conducea gașca indirect, devenea lider și model pentru ceilalți adolescenți. Pentru adolescenții din afara găștii subiectul era un mister ce unora le provoca curiozitate.
Diferenta acută dintre generațiile trecute și adolescenții de astăzi, este mediul online. Mediul online este informativ, misterios, nesigur și greu de controlat. Din fericire, putem controla laptopul, tableta și telefonul copilului atât cât să ne asigurăm că nu este supus unor pericole.
În general, adolescenții caută să aparțină unui grup, să fie diferiți față de restul, să fie speciali, să facă ceva special ce restul nu fac sau nu au voie. Grupul poate să fie grupul de tociliari, grupul de it-iști, grupul online, grupul celor mai buni la mate, grupul rockerilor, punkerilor, muzicienilor. Ideea de grup există sub foarte multe categorii. Important este spre ce grupuri îndreptăm copilul, pe care îl consideră interesant. Fiecare grup are avantaje și dezavantaje. Citind articolul presupun că mulți părinți se gândesc: Ce mi-aș dori ca adolescentul meu să facă parte din grupul olimpicilor la mate.. dar și acolo poate fi un dezavantaj lucrul exagerat la matematică, interacțiunea fiind doar în competiții la nivelul de câștig. Asta atrage automat retragerea socială și comunicare defectuoasa și scăzută cu ceilalți oameni.
Am afirmat mai sus că adolescenții sunt în căutarea a ceva care să îi definească, să aleagă un grup care are aceleași interese, prieteni cu aceleași sentimente, cineva care să îl înțeleagă. Pentru a găsi aceste interese, ei caută mai multe grupuri și rămân acolo unde cred ei că se simt acceptați. Deci la adolescenți, accentul foarte mult se pune pe acceptare.
Așadar, acceptarea și înțelegerea este necesar să o primească în cel mai sigur spațiu pe care ar trebui să îl aibă fiecare copil, în familia sa.
Ce este de făcut?
În primul rând, ca părinte, observă-ți copilul. Fii atent la comportamentul lui, la stările emoționale, când e trist, când e vesel. Mulți copii care au comportament dificil sau stări emoționale perturbate se simt foarte singuri. Se poate simți că nu este înțeles sau nu își dă seama cum să facă mai bine lucrurile, stare accentuată atunci când vede că ești furios sau dezamăgit. Chiar dacă te simți dezamăgit, speriat sau furios în legătură cu vreo situație existentă, amintește-i copilului că, în ciuda acestor sentimente, vrei să colaborați pentru a îmbunătăți situația.
Accentul aș vrea să îl pun pe stabilirea limitelor. Copiii se descurcă mai bine când există o structură predictibilă de îngrijire. Copilul se familiarizează cu experiența de a se simți în siguranță atunci când știe clar unde va merge după școală, când va fi luat acasă și de către cin. Același lucru este valabil pentru limite și așteptări mai puțin confortabile, cum ar fi distanța maximă la care se poate îndepărta de casă, cu cine poate petrece timpul liber, cât de târziu poate sta afară și la ce oră trebuie să se culce.
În ciuda protestelor adolescentului, stabilirea de granițe pentru siguranță și protecția lui, îl ajută să simtă că cineva ține la el și că merită grija, iar instaurarea unor așteptări rezonabile îi motivează un sentiment de corectitudine și de încredere. În cele din urmă, toate aceste experiențe, îl ajută să facă față mai bine necunoscutelor vieții.
Așadar, de ce este atât de greu să menținem aceste limite și așteptări în special când rezistența copilului față de ele este puternică? Motivele se întind de la cele culturale la cele emoționale.
Societatea nostră transmite mesajul că „poți avea totul” și că „cerul este limta”, dar nu vorbește și despre tristețea și dezamagirea care însoțesc acest lucru. În plus, nu acordă multă atenție dificultății de a gestiona furia, rușinea sau tristețea pe care le simțim atunci când nu deținem ceva ce ne dorim.
Încă de când era foarte mic, a trebuit să te opui copilului și să îi limitezi „poftele”. fiecare părinte trebuie să dezvolte o tehnică de a face față rafturilor, produselor din magazine, care sunt facute în așa fel încât să constituie ispită pentru copil. Pe măsura ce acesta crește, dorește lucruri din ce în ce mai scumpe, de la telefoane, jocuri la ultimele gadgeturi și este ținta unei publicități agresive. Treaba ta, ca părinte de a stabili limite, poate deveni din ce în ce mai complicată și mai consumatoare de timp. Cât de tărziu poate sta afară, unde, când și cum poate să meargă cu mașina și cum ar trebui să reacționezi dacă descoperi că fumează, că a luat note proaste, că s-a batut cu un coleg, etc.
Copilul poate protesta față de expectațiile pe care le ai pentru el și pe care le consideri cât se poate de rezonabile: să își facă treburile în casă, să învețe cu simț de răspundere, să se poarte frumos cu un frate mai mic sau mai mare, să nu se joace la calculator prea mult, să iasă cu prietenii, să îi cunoști grupul de prieteni, lucruri ce pot cauza furie și opoziție intense.
Te poți trezi că încerci să o iei pe scurtătură, într-o încercare de a îți feri copilul de confruntarea cu sentimente dureroase: renunți să mai ai expectații, incetezi să îi mai ceri să facă munci casnice, să învețe bine, etc. Cererile insistente ale copilului, explicațiile convingatoare, protestele furioase sau retragerile în tristețe te pot învinge, te temi de reacția copilului și ai senzația că „mergei pe ouă”.
Contrar tendintelor tale înțelepte, poți începe să cedezi în fața dorințelor sale. Ora fermă de culcare, statul excesiv pe rețelele de socializare sau ora de întoarcere acasă, devin tot mai târzii. Începi să pui mai puține întrebări care să te ajute să te decizi dacă trebuie să impui restricții în legătură cu modul în care își petrece timpul, cu cine și-l petrece, cu locurile pe care le frecventează sau cu activitățile lui, cu jocurile pe care le joacă pe calculator. Stabilirea de limite poate deveni din ce în ce mai confuză iar tu ai senzația că ai din ce în ce mai puțin control și influență. În astfel de momente, vrei doar să renunți cu totul la limite.
Recunoaste dorința dar nu o satistaface! Nu uita că în sarcina unui părinte este să stabilească și limite, iar treaba adolescentului este să protesteze în legătură cu ele, uneori să le încalce și, pe cât posibil, să suporte consecințele faptelor lui.
Această luptă, dusă cu cât de mult respect, răbdare și înțelegere cu putință, reprezintă un teren de învățare important pentru copil.
Continuând să păstrezi o structură cu limite realiste și așteptări rezonabile, îți ajuți adolescentul sa revină pe calea cea bună.
Comunicați. Întreabă-l cum a fost ziua lui, povestește-i cum a fost și ziua ta. Dacă tu nu comunici cu el, cum să învețe ce să povestească acasă? Părinții sunt luați drept model de comunicare. Copilul comunică despre el așa cum a fost învățat în familie. Dacă a spus ce greșeală a facut și a fost certat, bătut sau pedepsit, ce te face să crezi că data viitoare o sa mai fie sincer?
Nu îi minimiza reproșurile și nemulțumirea pe care ți-o comunică. Găsiți soluții împreună. Învățați să fiți o echipă.
Cunoaște-i prietenii. Lasă-l să îi invite acasă, să relaționeze, să râdă, să își facă temele împreună, să petreacă timp împreună și să evite cât mai mult online-ul.
Dacă vezi că lucrurile nu merg într-o direcție bună și nu ești convinsă că te vei descurca singură, poți apela la psiholog fără rușine sau gânduri negative în această privință. E mai bine să știi să gestionezi sănătos și adecvat o situație de moment, decât să crezi ca trece de la sine și se adâncește din ce în ce mai mult, ajungându-se la criză și neputință. Implică-te pentru a îmbunătății relația cu copilul, deoarece ești cea mai apropiată persoană pentru el.
