Acasă Actualitate Guvernul Grindeanu nu susţine o iniţiativă legislativă semnată de Valeriu Steriu

Guvernul Grindeanu nu susţine o iniţiativă legislativă semnată de Valeriu Steriu

108

Guvernul României este foarte preocupat de propăşirea materială a poporului român, aşa cum s-a jurat, şi dă măriri de salarii în stânga şi chiar în dreapta. Deznodământul acestor măriri de salarii va fi unul dureros pentru România. Beţia bucuriei că bugetarii din diverse sisteme vor primii foarte mulţi bani nu ne permite să vedem viitorul. Unul nu aşa de… verde. Vorbind de verde, culoarea vieţii şi a naturii, senatorul Valeriu Steriu, deputat la vremea iniţierii proiectului de lege şi fost parlamentar de Olt, a formulat o propunere legislativă bună pentru mediu, bună pentru pasionaţii de biciletă. Acesta propune ca bugetarii să fie subvenţionaţi dacă vin cu bicicleta la serviciu, prin acordarea unor tichete de bicicletă.

„Într-adevar, deplasarea cu bicicleta este mai ieftină, mai sănătoasă şi mai ecologică decât utilizarea oricărui alt mijloc de transport; în contextul mobilităţii urbane, bicicleta este adesea mai rapidă, cel puţin pe distanţe scurte, mai mici de 5 kilometri, decât maşina personală sau transportul public de suprafaţă. De notat că în Europa, mai bine de jumatate din deplasările cu maşina personală în context urban se desfăşoară pe distanţe mai mici 5 de kilometri. Tot în comparaţie cu automobilul, bicicleta consumă mai puţin spaţiu, atât în mişcare cât şi parcată, nu face zgomot, nu poluează, nu creşte insecuritatea rutieră, iar conducerea ei nu necesită un proces complex de învăţare. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 15 minute petrecute pe bicicletă pe zi pot creşte durata de viaţă cu până la şapte ani. Utilizarea pe scară largă a bicicletei pentru deplasările cotidiene, începând cu cele între domiciliu şi locul de muncă, reduce mortalitatea şi aduce o îmbunătăţire substanţială a stării de sănătate a populaţiei, care se traduce şi printr-o reducere a cheltuielilor publice de sănătate şi prin creşterea productivităţii. Nu în ultimul rând, utilizarea bicicletei contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a poluării aerului şi a poluării fonice. Beneficiile sociale, economice, de sănătate şi de mediu ale utilizării bicicletei fac din acest mijloc de transport o componentă esenţială a dezvoltării urbane durabile şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii printr-o mobilitate activă”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul legislativ al senatorului Steriu a primit toate avizele favorabile necesare, însă Guvernul se opune acestui proiect, motivând că acordarea subvenţiei pentru achiziţionarea de biciclete pentru întregul personal contractual din sectorul bugetar generează influenţe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat de circa 1,2 miliarde de lei, iar plata indemnizaţiei de kilometraj pentru bicicletă are un impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat de circa 0,2 miliarde de lei anual. Asta înseamnă că impactul bugetar ar afecta deficitul, ceea ce ar duce la depăşirea ţintei de 3% din PIB, mai precizează guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.