Acasă Actualitate Dezbaterea din „debaraua” Ministerului Justiţiei. Florin Iordache spune cine nu va beneficia...

Dezbaterea din „debaraua” Ministerului Justiţiei. Florin Iordache spune cine nu va beneficia de ordonanţe

120

Florin Iordache, ministrul Justiţiei a organizat o dezbatere publică, într-un loc strâmt,să poată spune uşor că a respectat legea şi că a supus dezbaterii publice ordonanţele de urgenţă pentru graţiere şi amnistie. Cu o seară înainte, în România, avusese loc o „dezbatere publică” cu 90.000 de participanţi. Concluziile dezbaterii de luni? S-au spus la început. De către însuşi Florin Iordache:
„Vom discuta despre cele două proiecte de OUG. Despre proiectul privind legea grațierii, vreau să fac precizarea că nu vor beneficia nici violatorii, nici criminalii, nici cei acuzați de corupție, nici recidiviștii, iar condiția principală pe care noi am pus-o este aceea de recuperare a prejudiciului. Cel de-al doilea act este acela care vine să pună în concordanță deciziile Curții Constituționale cu Codurile penale. Săptămâna trecută, CCR a hotărât că încă șase articole sunt neconstituționale. În aceste condiții, se impune să venim din nou cu modificări”.

La dezbatere s-au aflat în jur de 100 de persoane, care reprezintau presa, asociaţii sau pur şi simplu erau cetăţeni interesaţi. Cu toate acestea, ministrul nu a justificat urgenţa ordonanţelor, lucru sesizat şi de una dintre persoanele prezente: ,,Nu se justifică urgența acestei ordonanțe! Nu aveți o statistică pe vârste, infracțiuni! Vorbiți despre recidivă, dar nimic despre concursul de infracțiuni. Ce facem cu cei care nu au început executarea pedepsei și sunt sub un mandat de urmărirea internațională? Ce facem cu plata prejudiciilor? Ați dat un termen de un an. Banii nu mai pot fi gasiți, iar despăgubirile rămân nerecuperate. Ati redefinit conflictul de intrerese, denunțul până la 6 luni…Ce se întâmplă cu cei care depun la un parchet care nu e competent și se declină ”, a spus Cornelia Lalu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.