În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Dragii mei,
Spre bucuria mea, unii preoți au înțeles că se poate face misiune și în afara amvonului, astfel că îi întâlnesc tot mai mult în mediul online, acolo unde tinerii ,pe diferite rețele, socializează între ei.
Unul din acești preoți îl am în lista de prieteni.
Părintele Petru Marcel Suciu, pe lângă frumoasele momente de ni le împărtășește din activitățile desfășurare în biserica sa, postează și niște mesaje cu un substrat vrednic de harul pe care îl poartă. Nu m-am putut abține să nu vă împărtăşesc unul din mesajele care acum câteva zile mi-a ajuns la inimă:
„Nu cred că știe cineva mai bine realitatea din teren decât preotul. Mersul pe la casele credincioșilor îi surprinde pe aceștia în mediul lor, în ipostaza lor.
Fraților, realitatea nu e roză! E cenușie de-a binelea. Sărăcia și mizeria sunt două lucruri total diferite. Că mulți trăiesc în sărăcie lucie, e adevărat. Dar e lucie, puțin ordonat și curat. O modestie odihnitoare.
Alții sunt și săraci dar și mizeri. Alții sunt mai avuți și mizeri, înconjurați de gunoaie de-a valma.
Mulți cu atitudini mizere.
Să dai cu o mătură, să ștergi un praf, să speli o ușă, să-ți faci patul, să strângi masa, să oprești manelele când ai oaspeți, să-ți stingi țigara când săruți Sfânta Cruce, să nu apari în chiloți și maieu când vine popa cu sfințitul casei etc., NU te costă mai nimic. Trebuie doar să pui mâna și să faci, sau să ai oleacă de bun simț.
Nu o să vină primarul să te scape de mizerie. Și nici popa de nesimțire. Sigur, nu mergem să băgăm de vină, să inspectăm cârcotind, ba chiar, ne facem că nu băgăm în seamă, complăcându-ne părtași. Dar mă întreb: binecuvântarea Domnului din stropii de aghiazmă ce coboară și sfințește mizeria materială și spirituală… o face pe aceasta o mizerie binecuvântată?!
E ca și cum ai binecuvânta păcatul… și-i păcat de noi!”
Vă spun că am citit mesajul de zeci de ori regăsind cruntul adevăr în fiecare sens pe care acest vrednic slujitor al lui Hristos din Hunedoara l-a dat cuvintelor scrise.
Îl numesc vrednic că este sfințit cu harul preoției și mai ales că are curajul de a spune unei lumi întregi că Biserica are bun simț și nu o să sfințească niciodată păcatul! Niciodată Biserica nu o să accepte ce este comod pentru noi și incomod pentru Dumnezeu. O lecție de bun gust dată astăzi, despre care vreau să vorbim.
Știu că pe mulți vă incomodează preotul care „îndrăznește” să vină pe la casele noastre.
Este început de an și vine să stropească cu apă sfințită pentru a oferi tuturor, celor care îl primesc, binecuvântarea lui Dumnezeu.
Îmi place să spun oamenilor care mă întreabă de ce vine preotul cu icoana de Crăciun și cu Botezul, că această tradiție este pentru a îi conștientiza pe ei că nu se naște oala cu sarmale, nu cozonacul, nu bradul, ci se naște Hristos, Domn și Dumnezeu iar de Bobotează, pentru a le dovedi că Dumnezeu este cu noi și lângă noi, de la începutul anului și în fiecare clipă a vieții noastre.
Cred că singura persoană din afara familiei care vă intră în casă de cel puțin două ori pe an este preotul. El pare un străin, dar este un apropiat. El știe ce avem fiecare pe inimă, unde stăm, câți copii avem, câți bătrâni au mai rămas.
Clar nu vine primarul la început e an să vă salute și să ureze un an mai bun. Clar la final de an nu vine nu știu ce consilier să vadă cum o mai duceți.
Preotul este acel om pe care îl blamați că vrea bani, care are barbă, o haină neagră și o cruce de purtat. Este acela care la fiecare Liturghie ne pomenește pe toți fie că suntem împreună cu el în biserică, fie că ne învârtim în mijlocul patului. Sunt sigur că îl cunoașteți fiecare dintre voi.
„Nu o să vină primarul să te scape de mizerie. Și nici popa de nesimțire.” – cred că este esența întregului mesaj. Un mesaj de început de an care ne poate pune pe gânduri.
Schimbarea direcției propriei vieți nu o dă nimeni. Nici chiar Dumnezeu! El oferă omului libertatea de a face ce vrea. Dacă el vrea să trăiască în mizerie sau într-o „sărăcie odihnitoare” atunci este alegerea fiecăruia.
Peştera unde S-a născut Hristos a avut o „sărăcie odihnitoare” iar sufletul lui Irod o „sărăcie mizeră”. Prima a fost simțită de magi, păstori, îngeri și chiar de animale. A doua însă a devenit molipsitoare și mulți o au până astăzi. Sunt sigur că ați înțeles că părintele a făcut referire în special la sufletele pe care le întâlnește în această perioadă
Bunul-simț izvorât din modestie este binecuvântat de Dumnezeu, nesimțirea însă nu!
Este de bun-simț să Îl primești pe Hristos cel născut!
Este de bun-simț să vezi Treimea la Iordan, pe Dumnezeu cel întreit în persoane ca Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Este de bun-simț să te rogi în Biserica lui Dumnezeu cu gândul la El nu al cele lumești!
Este de bun-simț să taci în Biserică pentru a Îl auzi pe Dumnezeu!
Este de bun-simț să crezi în Dumnezeu!
Amin!
Prof. Drd. Teolog Alin Bolboașă – Șofaru
Colegiul Național Ion Minulescu
