După ce au participat sâmbătă, 5 noiembrie 2016 la Concursul Naţional de Muzică uşoară, folk, populară şi instrumentală „PRO-MUZICA”- ediţia a III-a, organizat de Club ARTI Craiova, soliştii vocali şi instrumentişti ai Ansamblului „Danubius “ de la Palatul Copiilor „Adrian Băran” Structura Corabia au câştigat premii. Tudor Amalia, Barbu Corina şi Şapcă Remi au obţinut trofee la categoriile de vârstă la care au concurat. Iliaş Daria a obţinut locul I, Bâzgan Marius, Ciocoiu Tiberiu – la vioară, Mihai Silviu – la vioară, Neţoi Andrada – la pian au obţinut locul II, iar Guguleanu Andrei – la acordeon şi Jianu Olivia au obţinut locul III.
Copiii au fost pregătiţi de profesorul de muzică Marin Urzicana, care a fost răsplătit cu trofeul pentru cel mai bun profesor de muzică. Palatul Copiilor „Adrian Băran”, structura Corabia, a primit Premiul I la Secţiunea Şcoli de muzică.