Astăzi, după-amiază, cea mai aşteptată şedinţă a noului consiliu local din Scorniceşti. Aleşii locali, cu interese transparticine, au pe masă un proiect de hotărâre, care vizează interesul exclusiv al unui afacerist local. În fapt, e vorba de concesionarea de teren din curtea Şcolii Chiţeasca, pentru realizarea unei investiţii agrotehnice. De data asta, interesul personal îl bate pe cel de grup. Unii dintre liberali vor cântar-basculă în curtea şcolii, exact ca unii dintre pesedinşi şi pemepişti. Alţii, mai cu frică de Dumnezeu şi de coşmarul unei anchete, care să vizeze răspunderea personală a alesului, pentru hotărârile adoptate, vor să stea deoparte. Însă, cântarul e… ochiul dracului. Degajat, în toată această poveste e primarul în funcţie al oraşului, Ion Prioteasa. El nu votează, el doar pune în aplicare ce hotărăsc aleşii locali.