Vă place sau nu, Portugalia este noua regină a Europei la fotbal, după ce a câștigat Euro 2016, învingând Franța în finală. Păcat de francezi – la câte li s-au întâmplat în ultima vreme, ar fi meritat să se bucure de acest trofeu după atât de mult stres provocat de atentate și amenințări teroriste. Strict fotbalistic, însă, Franța nu a arătat cine știe ce la acest Campionat European, chiar dacă a fost gazda turneului final. S-a chinuit cu România, Albania și Elveția în grupă, a trecut cu mari emoții de Irlanda în optimi, și-a mai spălat din păcate în meciul din sferturi contra Islandei, în vreme ce în semifinale a avut noroc cu carul în fața Germaniei. În finala de duminică seară, echipa lui Didier Deschamps și-a dorit victoria, ca să apelăm la un clișeu clasic, însă mijloacele de exprimare au fost reduse, chiar dacă pe teren se aflau fotbaliști cotați extraordinar de bine, precum Pogba, Griezmann sau Payet. N-a fost să fie și pentru că a fost să fie special pentru Portugalia, o altă echipă care n-a arătat multe, dar care a avut o tenacitate extraordinară în a-și atinge scopul.
Europeanul din acest an a avut ca ingrediente de bază dorința și sacrificiul, iar Portugalia, la fel ca Islanda și Țara Galilor, a avut din plin aceste calități. Mai mult ca la oricare altă ediție parcă, valoarea intrinsecă a echipelor a fost pusă în umbră de aceste două elemente definitorii pentru succes. A câștigat în cele din urmă echipa care a avut o dorință enormă de a doborî orice obstacol și o capacitate infinită de sacrificiu pentru apărarea oricărei bucăți de teren. Când Portugalia l-a pierdut pe superstarul său Cristiano Ronaldo, la jumătatea primei reprize a meciului cu Franța, probabil mulți s-au gândit că lusitanii vor fi victime sigure. De altfel, și cotele la pariuri foarte atractive pe care site-urile de specialitate precum bet365 le ofereau pe victoria Portugaliei arătau că naționala lui Fernando Santos pornea clar cu șansa a doua. Ieșirea lui Ronaldo n-a făcut decât să confirme încă o dată spiritul fantastic de echipă care i-a purtat pe lusitani până aici. Jucătorii lui Santos au alergat cu trei inimi și și-au pus trupurile scut în fața șuturilor adverse, trăgând cu coada ochiului la căpitanul lor care se agita pe margine precum un leu într-o cușcă prea strâmtă care era Stade de France la acel moment. Și-au luat energia din lacrimile amare ale lui Ronaldo, care își vedea visul năruindu-se din nou după drama din 2004, când Portugalia a pierdut pe teren propriu finala contra Greciei. Într-un efort comun de care părea că depinde soarta unei nații, portughezii au reușit să obțina o victorie istorică despre care se va vorbi mult timp de aici înainte. Desigur, veți spune că Portugalia are o echipă valoroasă și că era de așteptat poate să ajungă să câștige, ceea ce este corect. Definitoriu pentru succesul său rămâne însă altceva: faptul că Ronaldo a acceptat pentru o lună să își dea jos hainele de gală și să muncească precum un hamal din portul Lisabona.
