Joi, 23 iunie a.c. a avut loc constituirea noului consiliu local, alegerea viceprimarilor şi depuneri de jurăminte. Toţi cei 20 de consilieri prezenţi şi primarul au depus jurământul de credinţă. Un scaun de la PNL era gol. Aurel Roşu nu a fost prezent.

Vremurile se anunţă bune pentru tânărul Ionuţ Comănescu, candidat la Consiliul Local Slatina – locul 17 pe lista PNL. Marius Bălaşa nu a ridicat mandatul de consilier local şi este director la Casa Corpului Didactic, Victor Iacobescu este inspector şcolar general adjunct. Primăria va înfiinţa un spital municipal şi PSD-ul îl va pune pe Andrei Iordache director acolo, Ana-Maria Ciauşu ajunge preşedintele PNL şi renunţă la mandatul de consilier local, Mihai Cîrloganu ajunge director la o instituţie publică, ceilalţi pleacă din cauze imposibil elucidat. Cei care vor veni, nu vor sta prea mult. Şi, uite aşa, Ionuţ Comănescu ajunge consilier local. Ionuţe, mai ai puţintică răbdare, cum zicea nenea Iancu! Până în 2020, şi celelalte partide îşi vor epuiza consilierii şi supleanţii, poate va fi un loc liber la alt partid. Până în acea zi cu soare, răbdare, Ionuţe, răbdare. Dar fără tutun…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.