„Oameni foarte săraci şi oameni foarte bogaţi, zone prospere şi zone uitate de Dumnezeu, profesionişti de excepţie şi oportunişti de profesie, corupţi până în măduva oaselor şi idealişti incurabili”
Evident, şi în definitiv, normal, că nu putem mulţumi pe toată lumea. În ceea ce mă priveşte, am o veche experienţă a amplasamentului deficitar de natură să irite, când la stânga, când la dreapta.
Când m-am implicat politic, am fost admolestat de „trădare intelectuală”: m-am băgat unde nu-mi fierbe oala, în loc să-mi văd de cărţi şi de muzee! Când nu m-am implicat, am fost certat pentru absenteism: unde e spiritul meu civic, cui îi slujeşte aroganţa „turnului de fildeş”?
Dacă sunt ezitant sau îmi asum dileme existenţiale, mi se reproşează lipsa unei opinii ferme, tendinţa vinovată de a o „scălda”.
Dacă am o opinie şi o formulez în clar, mi se reproşează că mă abat de la „spiritul dilematic” şi afişez dezamăgitor certitudini „atotştiutoare”.
Uneori, fără evenimente, fără întâlniri, o lună de zile se întinde leneş, ca o apă de lac stătut, unde, totuşi, din când în când, înfloresc nuferi. Important e să-i aştepţi şi să-i culegi ca o recompensă a plictisului. Alteori, însă, o lună de zile, dimpotrivă, se duce, dispersează şi reclamă selecţia strictă a unui gând, a unui eveniment.
Această alternanţă a ritmului mi s-a revelat graţie colabărării mensuale la campania electorală – astfel, îmi iau constant temperatura vieţii şi scandez trecerea timpului.
Câtă alienare, câtă manipulare, în aceste faptice mulţimi de seniori. Mediocritatea a ajuns un cuvânt de ocară. Dar nu acestei mediocrităţi îi adresez „elogiul” meu, ci acelei căi de mijloc şi justă măsuri, la care se referea în vechime Horaţiu, în special, aurea mediocritas. Iată de ce se vorbeşte de mult despre cele „două Românii”, cel mai adesea cu năduf, opunându-ne unei Românii harnice, progresiste, o altă România leneşă, înapoiată, retrogradă.
Nu cred, deloc, că lucrurile stau aşa. Dar este cert că devenim tot mai mult o ţară a extremelor, ceea ce se cheamă: U SHAPE SOCIETY, adică ne dezvoltăm pe extreme: oameni foarte săraci şi oameni foarte bogaţi, zone prospere şi zone uitate de Dumnezeu, profesionişti de excepţie şi oportunişti de profesie, corupţi până în măduva oaselor şi idealişti incurabili.
Aşezat în fericirea moderată a acestei stări, pot să mă bucur de excepţionalitatea altora. Dar şi rămân prudent, cu pretenţiile de excepţionalism ale multora…
P.S. E absurd să împarţi oamenii în buni şi răi. Oamenii sunt fermecători, ori obositori.
Horia Răduinea
