Acasă Actualitate „Expo-Flora”, la a XXII-a ediţie

„Expo-Flora”, la a XXII-a ediţie

724

Anul aceasta, târgul „Expo-Flora”, care a ajuns la a XXII-a ediţie, şi la a treia care are loc pe esplanada din centrul Slatinei, se va desfăşura în perioada 19-22 mai 2016. Evenimentul este destinat iubitorilor de flori, firmelor din domeniul floral, producătorilor sau comercianților de flori și material dendrologic.

La deschiderea oficială, care va avea loc joi, 19 mai a.c., orele 11.00, vor participa edilul interimar al urbei, Emil POPA, dar și o parte dintre consilierii locali.

„La ”EXPO FLORA” și-au anunțat deja intenția de participare, până în cursul zilei de miercuri – 11 mai, un număr de 25 de firme specializate în domeniul vizat de manifestarea menționată, numărul participanților fiind estimat să crească până în ziua deschiderii.”, conform comunicatului de presă remis de Primăria Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.