Miercuri, 20 aprilie a.c., într-un cadru mai mult decât familial, corăbianca Elena Tănase, originară din Vădastra, a lansat, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina, două volume de proză şi poezie: „Crâmpeie de viaţa cu tâlc” şi „Simfonia ochilor albaştri”. Alături de aceasta s-au aflat prieteni dragi ei: profesorul Victor Iabobescu, artista moldoveancă, dar stabilită în Craiova, Alla Cebotari, avocatul Harieta Neicu, scriitorul Marian Malciu, care a avut şi sarcina de a fi moderatorul evenimentului, şi Nicolae Marinescu, directorul unei edituri din Craiova, şi tânărul Mihai Bărbulescu, scriitor, care a realizat prefaţa mai multor cărţi ale autoarei Tănase. Gazda bună şi primitaore a fost directorul instituţiei Florin Cârstea. Era aşteptată şi Luminiţa Adam, deputatul de Corabia, însă nu a putut fi prezentă, dar şi-a delegat o reprezentantă.
Cărţile autoarei sunt despre iubire, despre frumos, despre toate sentimentele frumoase, dar şi triste, cuprinse într-o inimă care iubeşte mereu.
Despre autoare
Elena Tănase s-a născută la Vădăstriţa, judeţul Olt, la 3 aprilie 1950. Primii ani de şcoală i-a făcut în comuna natală. La 14 ani s-a căsătorit, iar până la 20 de ani a dat naştere la trei copii. După ce s-a despărţit de primul soţ, la scurt timp după ce s-a născut ultimul copil, s-a recăsătorit în 1976 şi a avut încă o fetiţă, cu actualul soţ, Traian. Ca să-şi câştige existenţa şi să-şi poată creşte copiii, a lucrat ca muncitoare şi gestionară în industria alimentară, în diverse meserii. În 1989, şi-a luat bacalaureatul la Mătăsari, jud. Gorj (liceul îl urmase la Corabia, la seral), iar din 1990 a revenit definitiv în Corabia şi a început, printre altele, să scrie, „scrisul fiind pasiunea mea de copil, pe care, din păcate, viaţa nu mi-a dat şansa să o cultiv decât mai târziu”, după cum spune aceasta. În 2005, s-a înscris la Facultatea de Litere din Craiova, specialiazarea Română-Engleză, ID, pe care a absolvit-o în iunie 2008. Pe 18 septembrie 2006, i-a aparut vol. I din „Tragediile unei vieţi”, urmat în 2007 de încă două volume.