„Ne asumăm împreună, eu și echipa PSD Caracal, renașterea orașului! E nevoie de un punct de început, de o plecare către Caracalul de mâine!”
Cu mai puțin de o lună până la începutul oficial al campaniei electorale, prezența în spaţiul public a doctorului Radu Liviu, candidatul susținut de Partidul Social Democrat la funcția de primar al municipiului Caracal, e privită cu din ce în ce mai multă simpatie de către locuitorii urbei. Șansa de a avea un edil născut și crescut aici, pentru mulți caracaleni, se suprapune cu intențiile declarate ale medicului venit să profeseze acasă, într-o vreme când nimeni nu concepea de ce poți să dai Bucureștiul pe Caracal, capitala fiind locul unde Radu Liviu nu a rămas pentru a se întoarce la rădăcini.
Astăzi, prezența sa în poziția de candidat al PSD se suprapune cu simpatia pe care oamenii locului o au față de social-democrați, principala opțiune a cetățenilor din cel de-al doilea municipiu al județului Olt.
În continuare, vă prezentăm un interviu inedit, un Radu Liviu văzut altfel, dar și un Caracal privit cu alți ochi de subiectul discuției dintre reporter și omul care crede că pe lumea asta sunt și lucruri scumpe, ce se pot obține fără bani sau cu un cost infim…
– Domnule doctor, ați evitat până acum să vorbiți despre întoarcerea acasă, la Caracal, în zona de detalii, după terminarea facultății…
– Răspunsul nu va fi nici acum altfel. La unii dintre noi rădăcinile sunt mai puternice, iar depărtarea de locul natal acționează și mai puternic resortul interior de a reveni. Așa a fost la mine, iar mâine dacă aș avea un nou început în viață aș proceda la fel.
– Înainte să începem discuția care formează acest interviu, îmi spuneați insistent despre lucruri mari care se pot face cu bani puțini. Ce înseamnă asta?
– Vedeți dumneavoastră, aici e vorba de simțul de om gospodar, care este în fiecare dintre noi. Acasă, dacă ți s-a stricat robinetul de la baie, nu schimbi și faianța, și gresia, și nu te gândești la oferta de credite imobiliare, pentru a te muta într-o altă casă. Poate că e nevoie de o garnitură, sau cel mult de un robinet. În administrație, este exact la fel. Dacă a apărut o groapă în mijlocul unei străzi intens circulate, nu proiectezi o nouă asfaltare. Rezolvi acolo și astupi gaura din asfalt, pentru că înainte de a te gândi la un proiect de investiții amplu, în zonă, oamenii își rup mașinile acolo. Și nu este drept!
– Caracalul are o particularitate culturală aproape nespecifică județului Olt. Mai e ceva de făcut?
– Sunt mândru, ca și caracalean, cu această stare de efervescență spirituală, dar eu cred că se mai pot face multe lucruri aici. Într-o împărțire venită din aritmetica elementară, cred că teatrul municipal stă mai multe zile închis pe an decât servește scopului pentru care a fost înființat. Un calendar mai apmplu, o conectare la evenimentele naționale și internaționale, e obligatorie după cum văd eu astăzi lucrurile.
– Orașul arată astăzi deplorabil în unele zone. Cine este de vină?
– E ușor să găsești vinovați privind din afară. Din a doua zi de când voi ajunge primar, să știți că nu va fi peste noapte curățenie, acolo unde dumneavoastră ați văzut gunoaiele. Dar, din a doua zi îl veți găsi pe primarul Caracalului, pe Radu Liviu, printre oameni, explicându-le că e mai scump pentru ei să arunce gunoiul la întâmplare, că banii pentru investiții s-ar putea duce tocmai în rezolvarea neglijenței lor. Nu cred că se va găsi cineva care să nu înțeleagă și să priceapă că și strada e tot a noastră, a caracalenilor. Nimeni nu s-a născut învățat, iar puțini sunt cei care refuză să vrea să știe mai multe. Uitați-vă la impactul tehnologiei și vedeți oameni în vârstă, care folosesc, impecabil, telefoane de ultimă generație!
– Blocuri gri, la Caracal, în antiteză cu ceea ce vedem la Slatina, spre exemplu, unde izolarea termică a intrat pe ultima sută de metri.
– S-a pierdut un tren… Cred că nici legislația nu a fost favorabilă nouă, dar nu rămânem aici și mergem mai departe. Cetățeanul din Slatina nu e cu nimic mai presus decât cel care locuiește în Caracal. Dacă legea e mai greoaie, trebuie să-i convingem, pe cei care pot să îndrepte, să intervină acolo unde este blocajul. Dar, până atunci, eu cred că un parteneriat între autoritatea locală și rezidentul de la bloc poate schimba din start folozofia anvelopării locuințelor situate în scări de bloc. Iarăși este nevoie de dialog, de un primar care să vină și să stea de vorbă direct cu oamenii. Cele mai bune soluții sunt cele care vin de jos. Rupt de realitate, oricât de bune ți-ar fi intențiile, rar o nimereși pe cea mai bună.
– Ați promis, într-un material de informare, locuri de muncă. Nu puține: 600. Cum le faceți?
– După 90, în Caracal s-au ratat, succesiv, câteva serii de oportunități în domeniul locurilor de muncă. Am văzut în Slatina platforma de cauciucuri, a cărei construcție, din ce știu eu, a început odată cu închiderea fabricii de anvelope din Caracal. Nu voi accepta niciodată de ce această nouă capacitate de cauciucuri, cea de la Slatina, nu a venit spre resursa umană excelent pregătită de la Caracal. Astfel de oportunități nu au voie să se piardă. Cum ar fi arătat Caracalul astăzi cu trei mii de locuri de muncă, pe o platformă ce produce anvelope? Câți bani ar fi intrat la buget și ce obiective s-ar fi îndeplinit cu aceste sume? Poate ne vedem și facem un calcul aproximativ, ca să înțelegeți această mare dramă a noastră…
– Bun, și totuși, ce e de făcut?
– Drumuri multe! Drumuri multe, domnule Dorobanțu! Nu autostrăzi și nu șosele de centură. Poteci făcute la toate camerele de comerț din România, la ambasadele țărilor care au capacitatea să dea contacte serioase în zona economică, vizite la operatorii din vestul României, aflați în situația de a nu mai găsi forță de muncă pe plan local. Le bați politicos la ușă și le oferi facilități administrative și orizontul unei resurse umane capabilă să învețe. Vedeam, recent: cea mai complexă cutie de viteză a celor de la Mercedes se face la Sebeș. Oamenii de acolo nu sunt cu nimic mai presus decât noi! Și la Caracal se pot face subansamble pentru orice angrenaj industrial, ca să vă dau un exemplu… Iar dacă reușești să declanșezi acest mecanism al sistemului economic, cele șase sute de locuri de muncă asumate pot crește exponențial. Doar e nevoie de transpirație, tenacitate și credință în cauza bună. Pe cei buni, Dumnezeu nu-i părăsește niciodată și îi ajută într-un fel sau altul!
– Sunteți medic epidemiolog. E cuprins Caracalul de astăzi de o boală cronică, incurabilă?
– Nu, nicidecum! Caracalul și caracalenii nu trebuie tratați pentru că nu sunt bolnavi în sensul arătat de întrebare. Oamenii sunt, totuși, triști. Le lipsește ceva: încrederea că aici unde s-au născut și locuiesc în prezent, pot reuși! Haideți să le dăm șansa aceasta și veți vedea fețe luminoase pe stradă! Să le redăm sentimentul că nu sunt singuri pe lume. Și în medicină, am văzut, dar nu se învață la facultate: optimismul pacientului sau starea de bine transmisă de cei de lângă tine, uneori, vindecă miraculos. Cum se întâmplă asta, e greu de explicat. E vorba despre acea chimie, a încrederii în sine, de unde, spun eu, pleacă toate.
– Una dintre cele mai mari școli de handbal din România e la Caracal. Sunteți mândru?
– Mândria e un păcat, dar, uneori, e bine să fii și mândru, când vezi că în echipele lumii, pe diverse segmente de vârstă, apar fete care au învățat handbalul la Caracal. Nu e un miracol, ci rodul unei munci asidue, unde noi punem mai puțin umărul, dar vă mai spun un lucru: școala de handbal de la Caracal nu e una din cele mai puternice, e una dintre cele mai puternice din lume. Sunt țări cu tradiție, unde se investește, din bani publici, de sute de ori mai mult ca la noi, iar rezultatele nu se compară cu ale noastre…
– Membru în echipa PSD…
– Mă onorează și mă obligă! Sunt aici înconjurat de prieteni. Văd în colegii de la partid oamenii dispuși să creadă într-o idee, iar în lumea de astăzi e nevoie să credem în idei pentru a reuși. Altfel, am putea deveni niște roboți, iar roboții, oricât de performanți ar fi, nu au suflet. Ne asumăm împreună, eu și echipa PSD Caracal, renașterea orașului! E nevoie de un punct de început, de o plecare către Caracalul de mâine! Altfel, cu jumătăți de măsură nu vom putea să ajungem acolo unde vrem cu toții. E vremea unui Caracal pentru caracaleni, pentru cei care locuiesc aici, pentru cei plecați mai de mult prin țară, dar și pentru ai noștri, muncind astăzi pentru o pâine în străinătate! Să ne gândim și la ei, și la noi, ca la o familie! Altfel, ne vom pierde…
