Joi, 24 martie 2016, în sediul organizației municipale PSD Caracal a avut loc conferința de presă susținută de doctorul Radu Liviu, managerul Spitalului Municipal Caracal, din poziția de candidat la funcția de primar al municipiului.
În premieră aflat într-o asemenea poziție, Radu Liviu a ținut să aducă la cunoștința opiniei publice caracalene două proiecte inițiate de domnia-sa, susținute de consilierii locali ai PSD. În fapt, este vorba de înființarea unui serviciu de ecarisaj, cât și despre un proiect care vizează păstrarea taxelor diminuate cu 40%, plătite de către cei care funcționează în incinta pieței agroalimentare, recent modernizată.
Radu Liviu consideră necesare aceste două acțiuni, în măsura în care, așa cum s-a exprimat acesta, aleșii locali trebuie să fie, prin acțiunile lor, aliații cetățenilor.
Serviciu de ecarisaj, o necesitate pentru un Caracal sigur
Problema câinilor comunitari nu trebuie neglijată atunci când caracalenii vor ca orașul lor să fie unul sigur. În consecință, Radu Liviu susține înființarea serviciului de ecarisaj, care să monitorizeze, gestioneze și să limiteze numărul câinilor fără stăpân. În opinia sa, cazurile dese pe care le întâlnește la spital, acolo unde vin oameni să fie vaccinați antirabic, sunt un semnal de alarmă. Iar până la vaccin, considerat efect, trebuie tratată cauza acestei situații nu tocmai plăcută.
Proiectul beneficiază de susținerea consilierilor locali PSD, cei care formează o parte din echipa pentru Caracal a candidatului social-democrat, una în care vin din ce în ce mai mulți oameni.
O reparație necesară pentru comercianții din Piața Agroalimentară
Pe parcursul lucrărilor de modernizare a Pieței Agroalimentare din Caracal, cei care desfășoară aici activități comerciale au beneficiat de o scutire motivată de starea de șantier a edificiului. Acum, când lucrurile au reintart în normal, candidatul PSD la funcșia de primar la Caracal consideră că diminuarea taxelor cu 40% față de valoarea inițială e o măsură care trebuie continuată, cel puțin până la sfârșitul anului. Căci, o reparație nu e niciodată prea târziu pentru a fi făcută, în sensul arătat.
Și cele două proiecte sunt doar o parte din ceea ce își propune, pentru un Caracal corect, candidatul PSD la primărie, dr. Radu Liviu…