Adjunctul de la Pompieri e ginerele lui Nicolae Grădinaru
Informaţia a devenit publică încă de săptămâna trecută. ISU Olt, o celulă creată pentru a proteja vieţi şi bunuri, parte a unui sistem naţional, are un nou prim-adjunct. Este vorba de Pintescu Grădinaru Cătălin George. Cadru militar, cu şcoală făcută pe bune, fiul unui profesor şi al unei învăţătoare din Slatina, oameni mai mult decât respectaţi de către cei care îi cunosc şi ştiu să aprecieze munca unui dascăl. Dincolo de această fişă elementară, trebuie spus că numărul doi din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” din Slatina este ginerele fostului deputat de Olt, primul prefect post-decembrist, Nicolae Grădinaru, actualmente retras în Piteşti, departe de viaţa tumultoasă a judeţului Olt, în istoria căruia va rămâne, chit că vor sau nu unii asta. Oricum, între numirea lui Pintescu şi apartenenţa sa la vreo legătură cu fostul demnitar, nu există o relaţie de cauzalitate. Nici măcar indirectă…
A fugit de la propria lansare
Evenimentul fusese anunţat oficial. Ceea ce trebuia să aibă loc duminică, 13 martie 2016, la Balş, când Iordache Marin urma să fie anunţat candidat UNPR la primăria oraşului de pe Olteţ, a fost contramandat. Pur şi simplu, personajul principal a dat bir cu fugiţii şi optează spre o altă soluţie politică, pentru a intra în viitorul consiliu local. Situaţia poate fi interpretată ca o nuntă de ţară, când, cu câteva ore înainte de începerea tămbălăului, domnişoara mireasă a fost surprinsă de socrul mare cu poalele-n cap, după coteţul porcului, cu acordeonistul trupei chemate să-i distreze pe nuntaşi. Evident, ginerele orgolios din fire, îmbărbătat patern, renunţă să mai continue petrecerea, iar porcul se dovedeşte că a fost sacrificat degeaba. Legăturile care pot exista pe speţa de faţă cu situaţia de la Balş le poate face fiecare cititor, în funcţie de poziţia pe care o abordează, faţă de ce a fost şi nu a mai avut loc la Balş.
Acelaşi loc. Aceleaşi inundaţii. Acelaşi fluviu…
Până pe data de 18 martie a.c., ora 18.00, sectorul bătrânului fluviu, care traversează judeţul Olt, se află sub incidenţa unei avertizări de cod portocaliu. Se preconizează creşteri de debit şi niveluri, cu depăşirea cotelor de apărare. Sistemul de Gospodărirea a Apelor Olt (SGA) a anunţat cota de la mira port Corabia, care este de 595 de cm, cu cinci centimetri sub cota de pericol. Debitul Dunării este de 11810 mc/s, faţă de media multianuală a lunii martie de 6700 mc/s. Actualmente, în Corabia sunt inundate 45 de hectare de păşune şi 18 hectare de pădure, iar în comuna Gârcov sunt inundate 348 de hectare de păşune şi 284 de hectare de pădure. Zonele inundate se află în albia majoră a Dunării – Lunca Dunării. Situaţia, de la faţa locului, este monitorizată de pompieri, poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai SGA Olt şi şefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Practic, ceea ce se petrece în zona Gârcov nu e nicio noutate: an de an, inundaţiile se repetă, în acelaşi loc. După, autorităţile promit măsuri. Care nu vor fi luate niciodată, pentru că vara e de obicei secetoasă, iar pe caniculă nu se mai gândeşte nimeni la diguri.
Când politica dezumanizează. Vicele de la Slătioara şi-ar retrage titlul de fin. De la naşu’…
E indiscutabil: performanţele administrative ale primarului Ciocârlan Savu de la Slătioara sunt recunoscute şi apreciate. Astăzi, comuna vecină cu Slatina este o zonă în continuă transformare. Aici, toate elementele civilizaţiei sunt oferite, la pachet, localnicilor. Apă, canalizare, străzi asfaltate, reţea de gaze naturale şi tot ceea ce este nevoie pentru un trai civilizat. Candidatura primarului în funcţie pentru un nou mandat şi incapacitatea unora de a-şi da seama că e greu să vii cu contraargumente la împlinirile edilitare ale lui Ciocârlan Savu îi îndeamnă pe unii la gesturi extreme. Aşa a făcut şi viceprimarul localităţii, Ungureanu Savu, care, anul acesta, de Lăsatul Secului, a uitat să mai meargă, tradiţional, cum se obişnuieşte prin partea locului, în vizită, la naşi. Omul e deja liberal, iar mulţi, când se înscriu în acest partid, pierd nişte noţiuni elementare de bun-simţ. Oricum, plecarea lui Ungureanu din echipa primarului Ciocârlan e specifică folclorului românesc. Zice bine Irina Loghin, într-un cântec, despre o bucată de pâine, despre un om şi-un câine…
Primarul Costea de la Coteana a câştigat!
O primă decizie aşteptată cu interes de părţile implicate: Agenţia Naţională de Integritate şi primarul interimar al comunei Coteana, Vasile Costea. Acesta din urmă a fost acuzat de incompatibilitate de către ANI, iar instanţa, urmare a contestaţiei făcute de către Costea, a judecat şi a acordat o primă sentinţă. Astfel, solicitarea reclamantului a fost admisă, iar în aceste zile, Agenţia trebuie să se decidă dacă va mai face recurs sau nu. Oricum, subiectul Coteana a fost amplu monitorizat, căci la alegerile din vară, astăzi, conform studiilor făcute de toată lumea, prima şansă e la primarul în funcţie.
Bălaşa contează, la Slatina, pe votul peştilor din Râul Olt!
Liberalii au încercat un joc de imagine, profitând de necazurile pescarilor amatori de pe Olt, care sunt în conflict deschis cu cei care practică pescuitul industrial. Întâlnirea a avut loc în amfiteatrul Colegiului Vocaţional „Nicolae Titulescu”, din Slatina, joi, 10 martie a.c., cu începere de la ora 17.00. În amfiteatrul instituţiei de învăţământ, neaerisit şi care dădea impresia unei încăperi mucegăite, a venit Nini Săpunaru, preşedinte al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice din Camera Deputaţilor, iar moderatorul a fost Marius Bălaşa. Printre pescari s-a aflat şi Gigel Ştirbu, propunerea liberalilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. „Vulpoi bătrân” în politică, Nini Săpunaru a făcut pe interesatu’, şi i-a asigurat pe cei prezenţi că nu pleacă până nu vorbeşte cu fiecare în parte. Oamenii cu supărarea au căzut momeală în „plasa” liberalilor de la Slatina. Până acum, Marius Bălaşa sau Gigel Ştirbu nu s-au arătat interesaţi de subiect. E campanie şi trebuie să te pui bine cu toată lumea. Perscarii au bănuit că prezenţa liberalilor nu va fi altceva decât o acţiune politică, oricât de mult s-a încercat să se spună de către invitatul Săpunaru că întâlnirea este una în interesul pescarilor şi că se doreşte rezolvarea problemei.
Minorii fură, poliţia recuperează. Doar 50%
Poliţiştii bălşeni cercetează doi minori, de 15 ani, din Balş, care sunt bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Minorii s-au „angajat” la fereastra unui bărbat, de 47 de ani, din Balş. Aceştia au încercat să convingă fereastra, care, într-un final s-a deschis şi aşa au pătruns, prin efracţie, în mod discret. Rămâne de văzut ce vor declara minorii, dacă au găsit, precum Moş Crăciun, un pahar cu lapte şi biscuiţi. Epicul furt a durat câteva luni: în perioada 08.01-12.03.2016. Cu pauze, tinerii au sustras o unitate de calculator, un televizor color, un cuptor cu microunde, o cameră video şi o râşniţă de cafea. Până acum, poliţiştii au recuperat, în proporţie de 50%, prejudiciul, cu o valoare de 2.000 lei. Recuperarea continuă, la fel ca şi cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.