Pentru Costinel Alecsandrescu, viaţa nu va mai fi niciodată aceeaşi!
Rapsodul Costinel Alecsandrescu, de la „Doina Oltului”, are o cumpănă în viaţă. A stat o noapte în beciurile poliţiei, reţinut de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.
A revenit într-o formă interesantă de libertate, definită de ceea ce se numeşte „controlul judiciar”. Va avea mult de furcă de acum încolo, drumuri dese, citaţii, acuzaţii, avocaţi şi tot ceea ce ţine de practica judiciară românească. Pentru că un proces va fi inevitabil, iar pe parcursul său e nevoie de nervi tari, de înţelepciune şi de o altă abordare asupra vieţii şi a oamenilor din preajma sa. Oricum, indiferent de cum se va termina păţania sa cu justiţia, viaţa pentru omul Costinel Alecsandrescu nu va mai fi niciodată la fel…
ACS Inter Olt Slatina câştigă la Piteşti. Din nou pe primul loc!
Povestea fotbalistică de la Slatina, numită ACS Inter Olt, merge mai departe. În ultima etapă, slătinenii au mers până la Piteşti. Acolo unde, într-o atmosferă de toamnă, cu tribune goale, sub asediul ceţii, slătinenii au reuşit să se impună cu 1-0, printr-un gol marcat de Bobi Verdeş, în faţa unei echipe care aminteşte de ceea ce a fost marele FC Argeş de altă dată: SCM Piteşti.
În urma acestui meci, dar şi prin înfrângerea suferită de cei de la Câmpina, slătinenii urcă din nou pe primul loc. Acolo unde vor sta până când se termină banii. Dacă nu se vor fi terminat între timp. Şi, uite aşa, pentru a doua oară la rând, proiectele fotbalistice de mare anvergură de la Slatina încetează înainte de termen.
Adina Diaconu, o fată de aur, o slătineancă adevărată…
Tenisul de masă nu e fotbal şi nu atrage, dar frumuseţea acestui sport nu o poate contesta nimeni. O fată din Slatina, Adina Diaconu, de 16 ani, a reuşit o performanţă de excepţie la open-ul Ungariei, acolo unde a cucerit medalia de aur.
Antrenată de Petre Arnăutu, un model de om, ţinută aparte, modestie cât cuprinde, fata asta poate fi băgată mai mult în seamă. De acele autorităţi judeţene, cât şi municipale, care pot să înţeleagă dimensiunea exactă a victoriilor sale. Unele reuşite prin muncă multă, prin resurse extrem de puţine sau chiar deloc, venite din partea celor care sunt pe cale să se aşeze în poză cu această puştoaică minunată.
Gigel, comportamente ieftine…
Sâmbătă, la Slatina, au venit două doamne din conducerea centrală a PNL-ului, să susţină un seminar de mediu: Sulfina Barbu şi Lucia Varga.
Evenimentul, organizat excepţional pe zona informală, de Florin Homoreanu, unul din puţinii funcţionari de la garda de Mediu Olt care chiar ştie ce caută pe acolo. La partea alocată conferinţei de presă a participat şi domnul Gigel. Copreşedinte neales al PNL Olt. Care şi l-a adus după el pe Marius Bălaşa, de a-i fi zis că între cei doi e mai mult decât o prietenie veche. Aşezat strategic între Bălaşa şi Lucia Varga, Gigel a dat-o pe ieftineţuri care arată bunele sale maniere. Alţii zic: 7 ani de acasă. Uitând că a transmite secrete în public e deplasat. Scria de zor mesaje pe telefon şi, în loc să le expedieze, transmitea aparatul direct doamnei Lucia Varga. Semne de tandreţuri electorale ieftine. Comportament specific primatelor care au descoperit tastatura „qwery”. Şi nu se mai pot despărţi de ea… Altfel, fiţi pe fază: în curând, vă prezentăm lista oamenilor de afaceri care sunt pregătiţi să-l susţină pe Bălaşa la primărie, gândind că vor apuca şi ei un răzor de panseluţe, o masă în piaţă, un tomberon de gunoi…
Dragnea e nebun!? Liviu Voinea, zapciul de la pompă, prim-ministru?!
Stresul îi joacă feste lui Liviu Dragnea. Ajuns în postura de a desemna premier din partea PSD, preşedintele partidului a făcut lucruri trăsnite şi l-a propus pe Liviu Voinea (tizul lui) prim-ministru. Asta, după ce Dragnea e cel care l-a convins pe Ponta să îl remanieze de la Buget, în 2014. Liviu Voinea este autorul unor idei tâmpite: euroacciza la carburant şi taxa pe stâlp. Două din prostiile care l-au făcut pe Ponta să piardă prezidenţialele de acum un an. S-o fi înscris Dragnea în PNL, de îi vrea rău PSD-ului? Altfel, vizavi de nominalizarea lui Liviu Voinea, făcută de Dragnea, preşedintele PSD a avut şi girul organizaţiilor judeţene. Oamenii din teritoriu, cei care muncesc pentru partid, măcar la nivel de lideri de structură, au fost întrebaţi despre propunerea premierului făcută luni, 9 noiembrie 2015, de Dragnea, la Cotroceni…
Creşte ceva în Olt. Şomajul!
Potrivit datelor statistice furnizate de Agenţia de Şomaj, în Olt, şomajul este în creştere în luna octombrie faţă de precedentul studiu făcut. Mai precis, avem o creştere de 0,34%, dar aceste procente înseamnă oameni. Mai sigur: 399 de persoane sunt în situaţia de a-şi căuta un loc de muncă. E trist, dar cât se poate de adevărat, în condiţiile în care, să recunoaştem, capitala judeţului – Slatina, e o zonă unde sunt multe active economice care ocupă destul, dar nu suficient, forţa de muncă urbană, cât şi din localităţi limitrofe.
În rest, lucrurile par a fi scăpate de sub control. Pur şi simplu, Caracalul, Drăgăneştiul, Piatra-Olt, Balşul, aproape că nu au ce să ofere dinamicii ocupaţionale din zona forţei de muncă. Şi asta se întâmplă în prag de iarnă, fără ca anotimpul rece să-şi fi intrat în drepturi, atunci când îngheaţă şi… piaţa muncii.
Pompierii olteni se pregătesc de controale. La secret, evident!
Trebuiau să moară aproape 50 de oameni într-o fostă hală industrială şi pe paturile spitalelor pentru a înţelege că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege. În consecinţă, şi pompierii olteni vor trece, deocamdată nu, la controale ample în localurile destinate îndeosebi tinerilor.
Până una, până alta, se fac planificări, se fac liste de priorităţi şi, probabil, se controlează anticipat legăturile unor cluburi de acest gen cu politrucii momentului. Incredibil: rezultatele anchetei din teren nu vor fi făcute publice. Imposibil de înţeles. Poate se va sesiza de această enormitate şi prefectul de la Olt, profesorul Silviu Neacşu, care va înţelege că nu este posibil un asemenea stil de lucru. Sau, poate, cine ştie, pompierii s-or fi privatizat şi d’asta îşi permit oamenii să acţioneze aşa, mai în secret…
Imobiliare CONSLOC, un faliment previzibil!
E oficial! Ce-i drept, de aproape o lună. Imobiliare CONSLOC, firma desemnată să administreze şi parcările din Slatina, pe lângă alte imobile gen blocuri de locuinţe, a intrat în faliment. Gaura la stat e de vreo 30 de miliarde.
Urmează acum ca municipalitatea să încerce să-şi recupereze patrimoniile respective şi să le administreze pe cont propriu. Va fi greu, dacă nu imposibil, pentru că prin firmele care sunt înscrise la masa creditorilor Consloc se poate găsi oricând cineva care să ceară în compensarea debitelor neîncasate nişte metri de trotuar. Pentru a face acolo, poate o parcare, poate altceva. Interesant, totuşi, foarte interesant de văzut cum vor acţiona creditorii. Căci ei au tot dreptul să susţină apărarea punctelor lor de vedere în cadrul dezbaterilor patrimoniale de acum încolo…
Ce ar fi ca cineva să sape serios pe la ISU Olt?!
Dacă am avea un prefect curios, acesta şi-ar pune de îndată nişte întrebări legate de modul cum funcţionează în prezent Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt. Să afle cum a ajuns aici un dispecerat unic de comandă, cum au ajuns pompierii să ordone medicilor, tehnici şi proceduri medicale, de unde se fac aprovizionările curente, de la birotică până la carburanţi, şi alte lucruri care ţin de cât de ancorată este în comanda instituţiei cizma politicului. Şi, dacă va reuşi să obţină răspuns la aceste întrebări, se va putea trece la următoarea etapă. Aia cu adevărat serioasă, prin care să descopere adevărurile legate de autorizarea unor topitorii de aluminiu, amplasate în zone nepotrivite sau excelent situate în cazul în care, după o explozie, cineva vrea un dezastru maxim. Căci, ce au început să descopere procurorii DNA la ISU Bucureşti e cam prin toată ţara. Iar astăzi, judeţul Olt e în România.
Darius Vâlcov, un destin ciudat peste timp
Anul trecut, pe 10 noiembrie, Darius Vâlcov era pe val. Şi ce val: ministru de Finanţe, unul dintre cei mai apreciaţi oameni din Guvernul Ponta, omul care reuşise să schimbe din mers conceptul contribuabilului despre fisc, unul dintre politicienii care erau deja luaţi în cărţi, pe termen scurt şi pe termen mediu, pentru toate funcţiile posibile în statul român. Chiar pe 10 noiembrie a făcut efectiv un tur al televiziunilor pe teme de fiscalitate, uşor propagandistic, altfel, pentru a vorbi poporului despre câte vrea să facă.
Timpul a trecut, iar astăzi, la un an distanţă, pe 10 noiembrie 2015, Vâlcov s-a grăbit să ajungă dimineaţă la Bucureşti, acolo unde are termen la Înalta Curte. Acolo unde este judecat într-un dosar penal pentru o poveste în care apare o presupusă mită de două milioane de euro pe care ar fi primit-o undeva, cândva, de la un om de afaceri. Altfel, astăzi, alţii sunt cei care se află în postura în care se situa Darius Vâlcov acum un an. Ei, cei care cred că l-au luat pe Dumnezeu de picior…